Suntem in grafic
Articol de Sorin Pavel, 3 aprilie 2019, 12:06
Pregatirile pentru Euro sunt in graficul stabilit, apreciaza delegatia UEFA care a fost la Bucuresti sa vada cum stau lucrurile.
Oficialii forului fotbalistic european considera ca pavilionul central de la Romexpo- care va gazdui pe 3o noiembrie tragerea la sorti a grupelor turneului final- ofera un spatiu generos si exista convingerea ca spectacolul desfasurat acolo va fi unul cu totul special fata de evenimentele precedente.
In privinta Arenei Nationale, unde se vor desfasura patru meciuri, UEFA spune ca pregatirile sunt incheiate in proportie de 85 la suta.
Delegatia a mai vizitat Piata Constitutiei pentru a localiza zona unde pot fi urmarite public meciurile dar si bd. Unirii unde timp de 3o de zile- pe durata turneului- va fi amenajat un sat fotbalistic.
Bucurestiul va gazdui trei partide din Grupa C si una din optimi.
Meciurile vor avea loc pe 14, 18, 22 si 29 iunie anul viitor.
Turneul final de anul viitor cand se implinesc 60 de ani de la primul campionat european va fi gazduit de 12 tari.