Emmanuel Macron: „Vom reconstrui Notre-Dame”
Articol de bucurestifm, 16 aprilie 2019, 09:06 / actualizat: 16 aprilie 2019, 11:40
„Vom reconstrui Notre-Dame”, a promis preşedintele francez, Emmanuel Macron, după incendiul care a devastat catedrala simbol al arhitecturii gotice, relatează AFP.
„Ce este mai rău a fost evitat, chiar dacă bătălia încă nu a fost câştigată complet”, a declarat şeful statului.
Incendiul care a devastat Catedrala Notre-Dame este ‘sub control’, au anunţat în această dimineaţă pompierii capitalei franceze după mai multe ore de lupte cu flăcările.
‘Focul este complet sub control. A fost stins parţial, mai rămân câteva focare reziduale de stins’, a explicat pentru AFP locotenent-colonelul Gabriel Plus, purtător de cuvânt al pompierilor din Paris.
Vestea bună este că structura catedralei a fost salvată, precum și două turnuri.
Pagubele sunt foarte importante, iar 30% dintre operele din patrimoniul UNESCO au fost salvate.
Echipele de urgenţă au salvat şi valoroase lucrări de artă şi obiecte religioase, inclusiv „coroana de spini” purtată de Iisus înainte de crucificare, dar și o mantie, pe care Ludovic al IX al Franţei ar fi purtat-o când a adus coroana de spini la Paris.
Președintele Emmanuel Macron a lansat un apel un apel internaţional de strângere de fonduri pentru refacerea catedralei.
Deja, un miliardar francez a anunţat că va dona 100 de milioane de euro pentru reconstrucţia catedralei, care atrage 13 milioane de turişti anual.
Parchetul a deschis o anchetă pentru distrugere involuntară, iar la această oră au loc 15 audieri. Este vorba despre muncitorii care lucrează la refacerea turlei.