Misiune umanitară a Forţelor Aeriene Române
Articol de , 16 aprilie 2019, 15:04 / actualizat: 16 aprilie 2019, 21:01
O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, va efectua astăzi, 16 aprilie, în jurul orei 15.00, o misiune umanitară de urgenţă pe ruta București – Bruxelles, Belgia, pentru transferul unei paciente din județul Tulcea, rănită în urma unui accident care a avut loc în comuna Sfântu Gheorghe.
Pacienta, având arsuri de gradele I, II, III și IV pe circa 40 la sută din suprafața corpului, va fi asistată pe timpul zborului de către o echipă medicală SMURD și de o echipă medicală militară și va fi transportată la un spital din Bruxelles, Belgia.
Echipaj aeronava Spartan: Comandor Emil Tecuceanu, locotenent comandor Cramar Alexandra, locotenent comandor Udrescu Gabriel si maistru militar Preduca Gabriel.
Echipa medicala: locotenent colonel Tudose Dragos si plutonier major Dumitru Miu.
Misiunea se efectuează la solicitarea Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
sursa foto :DSU