Zeci de oameni au murit într-un accident de autocar, în Portugalia
Articol de Alina Neagu, 18 aprilie 2019, 06:29
Cel puțin 29 de turiști germani și-au pierdut viața, ieri, într-un accident rutier produs pe insula portugheză Madeira.
Vehiculul, la bordul căruia se aflau aproximativ 50 de persoane, a părăsit carosabilul într-o curbă și s-a răsturnat, oprindu-se într-o casă construită în pantă.
Peste 20 de persoane au fost rănite.
Guvernul regional din Madeira a decretat trei zile de doliu.
Arhipelagul portughez, situat la 500 de km de coasta Marocului, atrage în fiecare an sute de mii de turiști.