Magazinele și băncile au program special de Paște
Articol de Alina Neagu, 26 aprilie 2019, 11:12
Marile magazine vor fi închise duminică, în prima zi de Paște.
Luni, pe 29 aprilie, programul va fi mai scurt, iar pe 30 aprilie, magazinele vor funcţiona după programul normal.
Și băncile vor fi închise de astăzi până luni, dar și pe 1 mai, cu excepţia sucursalelor din centrele comerciale şi mall-uri, care vor funcţiona după programul acestora.
Subunitățile poștale vor fi închise astăzi, în prima și a doua zi de Paște, pe 30 aprilie și pe 1 Mai și este posibil ca trimiterile poștale să înregistreze timpi mai mari de circulație, potrivit Companiei Naționale Poșta Română.
De asemenea, magazinele Enel din București și din județele Ilfov și Giurgiu nu vor avea program de lucru cu publicul de astăzi până pe 1 mai.
În această perioadă nu se vor face deconectări de la rețeaua de energie electrică.