Liviu Dragnea a ajuns la Penitenciarul Rahova
Articol de bucurestifm, 27 mai 2019, 17:41
Liviu Dragnea va sta după gratii 3 ani şi 6 luni după ce a fost condamnat de Instanţa Supremă pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Liviu Dragnea se va afla în carantină 21 de zile, perioadă în care i se vor efectua analize medicale, un examen psihologic şi se vor stabili activităţile pe care le va urma pe perioada detenţiei.
El a fost aşteptat la Penitenciarul Rahova de mai multe persoane care l-au huiduit.
De altfel, şi în faţa reşedinţei şefului PSD s-au adunat mai multe persoane, după anunţarea sentinţei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, definitiv, pe liderul PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Sursa: Agerpres