Ashleigh Barty este câştigătoarea turneului de la Roland Garros!
Articol de Sabina Lapadatescu, 8 iunie 2019, 19:22
Ashleigh Barty, locul 8 WTA, a câştigat turneul de la Roland Garros.
În ultimul act al competiției de la Paris, australianca a învins-o pe sportiva cehă Marketa Vondrousova, numărul 38 mondial, cu 6-1, 6-3.
Barty a jucat pentru prima dată într-o finală de grand slam la simplu.
Ashleigh mai are în palmares un trofeu de grand slam, însă la dublu, obţinut în 2018, la US Open.
Barty este prima sportivă din Australia care obţine un titlu major, după Samantha Stosur, care s-a impus în 2011 la US Open.
În urma reușitei de astăzi, jucătoarea australiană va urca luni pe locul 2 WTA.