Se deschide Târgul Anticarilor
Articol de Andra Radu, 12 iunie 2019, 11:59
Primăria Sectorului 2, prin Centrul Cultural “Mihai Eminescu”, organizează, în perioada 20-23 iunie 2019, cea de-a 29-a ediție a Târgului Anticarilor, eveniment care se va desfășura în Parcul Obor din București.
Obiectivul evenimentului este acela de a reînvia atmosfera Bucureștiului din secolul trecut, reunind anticari celebri din capitală și din țară.
Atmosfera târgurilor din ”Micul Paris” va fi realizată printr-o serie de momente artistice și muzicale.
Vineri, 21 iunie 2019, începând cu ora 19:30, cei prezenți vor putea asculta în concert Orchestra „Lumini Sonore by Ozana Barabancea” și formația „D-LEMA”, iar sâmbătă, 22 iunie 2019, de la aceeași oră, vor fi prezenți pe scena evenimentului Ovidiu Lipan Țăndărică, Stelu Enache și Fanfara „Zece Prăjini”.
În calitate de coordonator al evenimentului, Centrul Cultural “Mihai Eminescu” a pregătit pentru cele patru zile ale manifestării elemente de atracție pentru publicul de toate vârstele: momente muzicale, expoziții, parade ale costumelor de epocă, momente artistice și de divertisment pentru copii.
În spațiile special amenajate în Parcul Obor din fața Primăriei Sectorului 2, iubitorii de frumos vor descoperi o lume de un farmec aparte și vor putea participa la un târg cu vânzare de cărți vechi, diverse obiecte de artă, mobilier, bijuterii, scrisori și fotografii vechi, gravuri, hărți, partituri muzicale și multe altele.