Cîrstea, Begu şi Bogdan, pe tabloul principal la BRD Bucharest Open 2019
Articol de Andra Radu, 18 iunie 2019, 13:08
Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan sunt înscrise pe tabloul principal al turneului BRD Bucharest Open, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari. Turneul va avea loc în perioada 13-21 iulie, potrivit site-ului oficial al competiţiei.
Pe lângă Sorana Cîrstea, Irina-Camelia Begu și Ana Bogdan, la turneu vor participa și alte românce, anunță organizatorii.
Principala favorită a turneului de la Bucureşti va fi campioana de anul trecut, Anastasija Sevastova, iar dintre cele mai bune 100 de jucătoare ale lumii sunt așteptate la București: Iulia Putinţeva, Viktoria Kuzmova, Alison Van Uytvanck, Veronika Kudermetova, Tamara Zidansek, Polona Hercog, Margarita Gasparian, Kaia Kanepi, Sara Sorribes Tormo, Laura Siegemund şi Anna Karolina Schmiedlova.