Cum arată lucrările de consolidare la Podul Constanța…
Articol de Mircea Apostolescu, 20 iunie 2019, 08:19
Pe 22 mai, anunțam, cu mult entuziasm, că: „Săptămâna aceasta încep lucrările la Podul Constanța„!
Este vorba de reparaţia şi consolidarea podului de cale ferată de la km 4+327, situat pe magistrala Bucureşti – Constanţa.
Valoarea totală estimată a contractului era de 3.491.363 lei fără TVA, din care 101.175 lei pentru servicii de proiectare şi 3.390.188 lei fără TVA pentru execuţia lucrărilor, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la bugetul de stat.
Potrivit Ministerului Transporturilor, chiar dacă urma să se lucreze la consolidarea podului de cale ferată, nu s-ar fi produs modificări majore de trafic.
Dat fiind faptul că podul feroviar de la km 4+327 reprezintă un obiectiv de utilitate publică, cu o importanţă deosebită atât pentru traficul feroviar, cât şi pentru cel rutier, CFR SA a analizat şi a stabilit un program de lucrări astfel încât, în perioada execuţiei, să nu intervină modificări majore de trafic nici în circulaţia trenurilor, nici în circulaţia rutieră, preciza, la momentul respectiv compania de infrastructură.
Pe 5 aprilie, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunța că a lansat pe SEAP licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de consolidare a Podului „Constanța”. Anunțul și documentația de participare aveau nr.CN1010526/05.04.2019.
Termenul limită pentru primirea ofertelor a fost 07.05.2019, deschiderea acestora având loc în aceeaşi zi la ora 15.30.
Durata contractului urma să fie de opt luni de la semnare, din care două luni pentru proiectare şi șase luni pentru lucrările propriu-zise. Perioada de garanţie a lucrărilor ar fi urmat să fie de 10 ani.
Au apărut, însă, probleme cu licitația.
Vestea bună părea să fie, însă, aceea că, pe 21 mai, ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, primarul general Gabriela Firea și edilul Sectorului 1, Daniel Tudorache, semnau un protocol pentru derularea lucrărilor la Podul Constanța.
Potrivit primarului din Banu Manta, lucrările urmau să demareze chiar în săptămâna respectivă, fiind împărțite în două faze.
Prima etapă ar fi constat în consolidarea podului de cale ferată. Aceasta ar fi urmat să dureze 2-3 luni și să fie finanțată de către Ministerul Transporturilor.
Lucrările aveau să fue executate în cea mai mare parte pe timpul nopții pentru a nu perturba și mai mult traficul și așa infernal din zonă.
În cea de-a doua fază, va avea loc lărgirea părții carosabile, la trei sau chiar patru benzi pe sens, a declarat Tudorache pentru București Fm. Lărgirea carosabilului va fi lărgit de către Primăria Capitalei și Autoritatea Locală a Sectorului 1, spunea edilul Tudorache.
După aproape o lună, am urcat pe podul CFR, din curiozitate, pentru a vedea ce progrese au făcut lucrările, mai ales pentru că, trecând pe sub pod, nu se vede nici o schimbare.
Pe pod, am văzut câteva grămezi de pietriș și o bucățică de câțiva metri de beton proaspăt turnat și cam atât. Nu știu în ce măsură câțiva metri de beton proaspăt turnat peste o structură cu o vechime de 80 de ani contribuie la consolidarea acelei structuri sau, dimpotrivă, la prăbușirea ei…
Nu pare, însă, să se fi intervenit la pilele podului, adică la acei parapeți de beton care sprijină malurile pasajului rutier de dedesubt și care sunt crăpate de trecerea anilor și a trenurilor.
Nu pare să se fi intervenit nici la grinzile din structura de rezistență a podului și ele deteriorate, cu armăturile de fier ieșind din betonul crăpat, că niște oase dintr-un corp aflat în descompunere.
În context trebuie menționat faptul că, atât Primăria Capitalei, cât și Primăria Sectorului 1 și-au exprimat disponibilitatea de a consolida podul de cale ferată și de a moderniza pasajul rutier care trece pe sub acesta.
În acest sens, Consiliul General al Municipiului București a făcut chiar o solicitare către Guvernul României pentru trecerea podului de cale ferată din patrimoniul Statului Român și administrarea Ministerului Transporturilor, în patrimoniul Municipiului București, pentru a putea fi consolidat.
În același context trebuie menționat și faptul că podul de cale ferată cunoscut sub numele de Podul „Constanța” a fost construit în 1938 și nu a mai beneficiat de reparații capitale din anii ’80. În acest moment, podul de cale ferată este extrem de degradat.
Betonul se erodează, în mai multe locuri, armăturile sunt la vedere și poate exista riscul de prăbușire a podului de cale ferată peste mașinile care trec prin pasajul rutier de dedesubt.
Podul Constanța se află la intersecția dintre Calea Griviței și Bulevardul Ion Mihalache, pe de o parte, și Bulevardul Bucureștii Noi și Șoseaua Chitilei, pe de altă parte. Pasajul rutier care trece pe sub podul de cale ferată asigură legătura dintre centrul orașului și cartierele Chitila, Dămăroia și Bucureștii Noi, precum și accesul spre centru al celor care intră în București dinspre Mogoșoaia, Chitila și, mai departe, dinspre Târgoviște.
În același timp, din cauza lipsei infrastructurii pentru pietoni, a trotuarelor, podul și pasajul rutier taie practic legătura pietonală între cele patru artere care se intersectează în zonă. Ca pieton, nu poți traversa dinspre Calea Griviței spre Bucureștii Noi sau Șoseaua Chitilei, decât dacă treci liniile de cale ferată, ceea ce este interzis și periculos, în același timp. Altfel, trebuie să iei troleibuzul sau tramvaiul o stație, pentru a traversa pasajul.