Ascultă Radio București FM Live

Cinema, muzică şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 21 iunie

Cinema, muzică şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 21 iunie

Articol de , 21 iunie 2019, 15:08 / actualizat: 21 iunie 2019, 16:32

CINEMA

* Şapte sunt locaţiile unde Festivalul Filmului European a programat astăzi proiecţii.

˟ La Cinemateca Eforie puteţi încă viziona:

– de la ora 16:00, „Skřivánci na niti / Ciocârliile pe sârmă”, comedie realizată de Jiří Menzel în 1969, după proza scurtă a lui Bohumil Hrabal, interzisă de autorităţile cehoslovace după Primăvara de la Praga, filmul fiind lansat abia în 1990, după căderea regimului comunist;

– de la ora 18:00, „Barbara”, dramă realizată de Christian Petzold, în care Nina Hoss interpretează rolul titular, cel al unui medic, care, după ce depune o cerere de emigrare din Germania de Est este relocată forţat într-un mic spital de provincie în vara anului 1980;

– de la ora 20:00, drama-thriller „Conformistul / Il Conformista”, adaptare de Bernardo Bertolucci după romanul cu acelaşi nume al lui Alberto Moravia a cărei acţiune începe în 1938 la Roma, unde Marcello, interpretat de Jean-Louis Trintignant, primeşte misiunea de a-l asasina pe fostul său profesor de filosofie, care trăieşte în exil în Franţa şi este implicat în mişcarea împotriva fascismului.

˟ La Cinema Elvira Popescu rulează:

– de la ora 17:00, „Kona fer í stríð / Femeie în război” comedie islandeză de Benedikt Erlingsson, în care Halldóra Geirharðsdóttir o interpretează pe Halla sau „Femeia Muntelui”, cum o cunosc unii, care s-a săturat de impactul distructiv pe care industria locală de aluminiu îl are asupra mediului, aşa că le declară război celor din spatele afacerii;

– de la ora 19:00, „Kääntöpiste / Punct de cotitură”, dramă-thriller de Simo Halinen, un film de atmosferă construit în jurul poveştilor a trei personaje măcinate de probleme sociale, ale căror vieţi sunt aduse laolaltă de un al patrulea personaj: coincidenţa;

– de la ora 21:00, „Celle que vous croyez / Identitate virtuală”, dramă romantică realizată de Safy Nebbou după romanul lui Camille Laurens, ce spune o poveste fascinantă în care minciunile trec drept lucruri reale, având în distribuţie pe Juliette Binoche, François Civil, Nicole Garcia.

˟ La Cinema Muzeul Țăranului sunt proiectate:

– de la ora 18:30, „Ministarstvo ljubavi / Ministerul iubirii”, comedie de Pavo Marinković, în care Stjepan Peric interpretează pe Kreso, un biolog devenit funcţionar care primeşte cea mai puţin apetisantă slujbă din Croaţia, să spioneze văduvele de război pentru a le anula pensiile în cazul în care îşi găsesc noi parteneri, dar care ar putea fi cel mai vajnic apărător al romantismului;

– de la ora 20:30, „Egon Schiele: Tod und Mädchen / Egon Schiele: Moartea şi Fecioara”, dramă biografică realizată de Dieter Berner pornind de la romanul lui Hilde Berger despre artistul ale cărui lucrări au scandalizat societatea vieneză la început de secol XX , un tânăr provocator, strălucitor şi un seducător incurabil interpretat de Noah Saavedra, care, pentru artă, va trece peste propria suferinţă şi îşi va sacrifica nu numai dragostea, ci şi viaţa; în titlul filmului este inclus şi cel al unui faimos tablou al său în care a imortalizat pe Wally Neuzil, iubirea vieţii sale.

˟ Goethe Institut prezintă, de la ora 19:00, la Pavilion 52 (Calea Dorobanţi, nr. 32) „Adio, Lenin!”, comedie dramatică regizată de Wolfgang Becker, care l-a lansat pe Daniel Brühl în rolul lui Alex, care, pentru a-şi proteja mama de un nou atac de cord pe care i-l poate provoca vestea căderii regimului comunist din Germania de Est, transformă apartamentul ei într-o insulă a trecutului, un fel de muzeu al erei socialiste.

˟ La Institutul Cervantes, de la ora 19:00 este proiectată drama „Julia”, de şi cu Elena Martín, care interpretează rolul titular, studentă la arhitectură în Barcelona ce decide, fără a sta prea mult pe gânduri, să plece cu o bursă Erasmus la Berlin. Plină de speranţe şi fără pic de experienţă de viaţă, Julia se trezeşte într-un oraş cenuşiu şi distant, în care aşteptările şi proiecţiile ei nu au nicio legătură cu realitatea.

˟ Tot de la ora 19:00, la Centrul Ceh rulează drama romantică „The Dreamers / Visătorii”, adaptare de Gilbert Adair după romanul său „The Holy Innocents” regizată de Bernardo Bertolucci, cu Michael Pitt, Louis Garrel şi Eva Green în rolurile principale. Având drept fundal tumultosul peisaj politic al Parisului anului ’68, al „Revoluţiei sexuale”, când vocea tineretului se face auzită în întreaga Europă, filmul este o poveste despre descoperirea de sine şi despre testarea limitelor.

˟ Institutul Balassi vă propune, de la ora 22:00, „Remélem legközelebb sikerül meghalnod 🙂 / Sper să mori data viitoare :)”, o dramă despre ecartul dintre realitate şi online, cu adolescenţi, cyberbullying, sexting, manipulare, abuz, realizată de Mihály Schwechtje.

* După TIFF 2019, experienţa de festival continuă atât on-line pe unlimited.tiff.ro, platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania, cât şi off-line, în cadrul evenimentului TIFF Unlimited – filme și muzică sub clar de lună, care are loc în acest week-end-ul la Verde Stop Arena (Bd. Barbu Văcărescu, nr. 161-164). Programul primei seri cuprinde: concertul dat, de la ora 20:30 de The Mono Jacks, urmat, de la ora 22:00, de proiecţia filmelor:

– „L’homme fidèle / Un om fidel” (1h:15m) sofisticată comedie romantică distinsă cu Premiul Special al Juriului, despre o iubire extrem de complicată, cel de-al doilea lungmetraj din cariera regizorală a starului francez Louis Garrel, care şi joacă alături de soţia sa, faimoasa Laetitia Casta, din distribuţie făcând parte şi Lily-Rose Depp, talentata fiică a lui Johnny Depp şi a Vanessei Paradis;

– „El reino / Jocuri de putere”, un thriller politic trepidant realizat de spaniolul Rodrigo Sorogoyen, câştigătorul Trofeului Transilvania în 2014, în care corupţia domneşte la toate nivelurile puterii.

* La Grădina cu Filme a Creart (Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7), de la ora 21:00 rulează drama de război „Dunkirk” realizată de Christopher Nolan, cu Mark Rylance, Kenneth Branagh, Cillian Murphy şi debutantul Fionn Whitehead.

MUZICĂ

* Orchestra Naţională Radio îşi încheie stagiunea cu concertul intitulat Hooray for Hollywood dirijat de la ora 19:00, la Sala Radio, de József Horváth, ce cuprinde celebre coloane sonore din filme şi seriale precum: „Titanic”, „Game of Thrones”, „Amelie”, „Lista lui Schindler”, „Cinema Paradiso”, „Jurrasic Park”, „Cei 7 magnifici”.

* Retro Music Festival se desfăşoară în acest week-end în parcarea C de la Romexpo. În prima seară, de la ora 19:00 pe scenă evoluează pe rând: Las Ketchup, Turbo B. Formally SNAP!, Corona, Captain Hollywood Project, Arabesque, Fun Factory, Baccara, London Beat, Jam & Spoon, Dida Drăgan şi Corina Chiriac.

* În cadrul evenimentului Balassi by Night la Institutul Ungariei ce poartă acest nume (Str. Gina Patrichi, nr. 8) are loc, de la ora 20:00, „Emlék – amintire”, un concert-patrimoniu care, prin retrospecţiunea şi călătoria în timp a celor trei performeri: Judith State – voce, Radu Dumitriu – bas şi synth-uri şi George Dumitriu – vioară, aduce în discuţie conexiunea cu originile şi modul în care energiile predominante din timpul copilăriei prefigurează structurile vieţii de adult. Concertul este precedat, de la ora 19.00, de vernisajul expoziţiei de pictură Kentelki Gábor – ajustări întâmplătoare (în culori şi imagini).

* Trupa Melodi cântă de la ora 22:00, la terasa Berăriei H.

ALTE EVENIMENTE

* Festivalul Internaţional de Folclor „Muzici şi Tradiţii în Bucureşti”, ajuns la cea de-a XIII-a ediţie, se desfăşoară în acest week-end în Parcul Izvor. Programul său complet îl găsiţi aici.

* Institutul „Fraţii Golescu” pentru românii din străinătate, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Pro Basarabia șş Bucovina organizează, conferinţa „Banat&Timoc” susţinută de istoricii dr. Alexandru Ghişa, dr. Claudiu Turcitu şi dr.Robert Stănciugel, de la ora 18:00, la Sala „Podul Mogoşoaiei” (Calea Victoriei, nr. 120, Curtea „Green Hours”). Conferinţa face parte din seria de manifestări dedicate teritoriilor cu populaţie românească, pentru care idealul unităţii naţionale a rămas un vis neîmplinit. Moderator: dr. Mihai Nicolae – preşedintele Institutului Fraţii Golescu

* Dr. Read Schuchardt, profesor de comunicare la Wheaton College, Illinois, SUA susţine conferinţa în limba engleză cu tema „Cele şapte păcate ale vieţii virtuale”, de la ora 18:30, la Casa Filipescu-Cesianu. Amfitrionul evenimentului este actorul Silviu Man.

* Teatrul Bulandra, găzduieşte, de la ora 19:00, la sala Liviu Ciulei, spectacolul „Life. Dance Soul / Spiritul Dansului”, al trupei „Zheijang Song & Dance Theatre” din China.

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:37

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii

Cetăţenii din sectorul 3 pot beneficia de un serviciu gratuit, de ridicare a deşeurilor provenite din construcţii, în limita a 30 de saci pe an,...

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:26

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena

Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4, deschis în august 2024 și închis la începutul lui ianuarie 2025, și-a reluat activitatea. Acesta a fost...

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:06

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025

O nouă ediție a Târgului de Turism al României va reuni cele mai importante oferte turistice din România și din întreaga lume. Între 20 –...

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:51

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect

UPDATE 19:45 : Muzeul Drents din Olanda anunţă, miercuri, că trei suspecţi au fost arestaţi în cazul pieselor de tezaur dacic, furate. Poliţia...

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:27

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!

Protecția Animalelor CJ Ilfov organizează în perioada 3-14 februarie, o campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici, atât cu...

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:41

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”

Violența în școli este o realitate tot mai vizibilă, iar soluțiile pentru combaterea ei trebuie să implice atât autoritățile, cât și...

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:40

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională

Forţele de ordine vor beneficia de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, care va survola zona stadionului Arena...

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 15:48

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală

Peste 30.000 de amenzi, în valoare totală de 19,5 milioane de lei, au fost aplicate, anul trecut, de Poliţia Locală Sector 6, cele mai frecvente...

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală