Diseară jucăm semifinala cu Germania de la Euro U21
Articol de , 26 iunie 2019, 23:42
După calificarea în semifinale şi în acelaşi timp la Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo, tinerii tricolori vor să mai facă un pas spre marea finală de la Euro 2019. Elevii lui Mirel Rădoi au terminat pe primul loc într-o grupă, cu Franţa, Anglia şi Croaţia, o grupă în care nimeni nu dădea vreo şansă României. În urma rezultatelor care au scris deja istorie pentru fotbalul nostru, naşionala U21 şi-a căştigat astfel dreptul de a juca diseară de la ora 19.00 la Bolognia,împotriva Gemaniei campioana en-titre.
Prognoza meteo nu este deloc îmbucurătoare pentru ora partidei. Meteorologii au anunţat caniculă şi aproximativ 39 de grade Celsius, lucru care nu va avantaja spectacolul fotbalistic.
În timp ce în lotul nostru nu s-au anunţat probleme de sănătate, de partea cealaltă selecţionerul Germaniei, Stefan Kuntz, nu mai poate conta pe Benjamin Henrichs (22 de ani) fundaşul stânga al lui AS Monaco. De asemenea, presa din Germania a scris că şi Jonathan Tah (23 de ani) fundaşul central al lui Bayer Leverkusen, ar fi incert pentru partida de diseară.
Semifinala dintre România şi Germania de pe stadionul Renato Dall’Ara din Bologna, va fi arbitrată de o echipă din Israel formată din Orel Grienfeld la centru, ajutat de tuşierii Roy Hassan şi Idan Yarkoni.