Luna iulie vine cu prețuri majorate pe litoral
Articol de bucurestifm, 30 iunie 2019, 20:36
Luna iulie vine cu prețuri majorate pe litoral. Tarifele de cazare vor crește cu 20%.
Chiar și așa, hotelurile sunt pline și rezervări sunt făcute pentru toată vara. Pentru iulie și august, la hotelurile de 4 și 5 stele din stațiunea Mamaia, prețul pe noapte al unei camere va porni de la 1.000 de lei. La un hotel de 3 stele, tarifele nu vor depăși 350 de lei pe noapte, în Mamaia. Dacă mergeți spre sudul litoralului, veți găsi camere similare la 250 de lei pe noapte.
Mai mult, locurile sunt epuizate și pentru hotelurile de 4 și 5 stele, în regim all inclusive.
Hotelurile de 4 şi 5 stele de pe litoral, all inclusive sunt primele rezervate de turiştii români, arată o analiză a unei agenții de turism.
În vârf de sezon, un turist plăteşte pentru o vacanţă la un hotel all inclusive cu aproximativ 70% mai mult decât la o unitate de cazare care nu are acest regim de masă.
În iulie şi august, cele mai aglomerate luni pe litoral, nu se mai găsesc locuri în unităţile din această categorie. În weekend-uri şi în perioadele în care sunt evenimente precum festivaluri şi concerte, sunt epuizate camerele de la 2 la 5 stele.
Hotelierii profită și de voucherele de vacanță acordate bugetarilor, astfel că au creat pachete speciale.
Pe litoralul românesc, staţiunile cele mai solicitate sunt, şi în acest sezon, Mamaia şi Eforie Nord, urmate de Venus, Jupiter, Neptun/Saturn şi Costineşti.
Valoarea medie a unui pachet turistic în vârf de sezon este de 2.240 de lei/cameră, iar pentru hotelurile all inclusive cu aproximativ 70% mai mare, respectiv 3.800 de lei/cameră.