50.000 lei amendă în cazul copiilor blocaţi în Tokyo!
Articol de bucurestifm, 2 iulie 2019, 19:20
Asociaţia Tineri Parteneri pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, care a organizat o tabără, a fost sancţionată de Ministerul Turismului pentru că niciun reprezentant al acesteia nu s-a prezentat la sediul instituţiei în urma invitaţiei trimise.
ONG-ul nu a depus, până în prezent, la Ministerul Turismului, actele necesare obţinerii unei licenţe de turism, pentru activitatea desfăşurată, conform legislaţiei în vigoare.
Asociaţia a mai fost sancţionată în 2017, pentru că desfăşura activităţi specifice unei agenţii de turism fără a deţine licenţă.
Amintim că zeci de copii români au fost abandonaţi pe aeroporturile din Tokyo, Doha şi Milano.
Părinţii nu au ştiut cum să îi aducă acasă, după ce le-au plătit tabere de mii de euro în străinătate, organizate de Asociaţia Tineri Parteneri pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.