Atenţionare de călătorie MAE: Prognoză de vreme nefavorabilă în Grecia
Articol de bucurestifm, 13 iulie 2019, 12:36
Serviciul de meteorologie din Grecia a emis o prognoză de vreme nefavorabilă pentru sâmbătă și duminică.
În zilele menționate sunt anunțate ploi torenţiale, furtuni şi vânt în rafale.
Zonele afectate sunt Marea Ionică de Nord, Epir, zona de vest a Greciei Centrale, centrul şi estul Macedoniei, Thesalia, insulele Sporade de Nord şi insulele din Nordul Mării Egee.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +102106728879 şi +302106744544.
Ministerul de Externe recomandă si consultarea site-ului instituției, dar si aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”