Ministrul educației a fost demis de premier
Articol de bucurestifm, 2 august 2019, 14:06
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a demis-o pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei. Decizia vine în urma unei afirmații a minstrului, referitoare la cazul Caracal.
Ecaterina Andronescu a spus că ea a „învăţat de acasă să nu se urce cu străini în maşină”.
„Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate.
Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane – din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc.
Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancționat în același mod. La fel cum voi denunța public orice acțiune sau declarație din partea oponenților politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal.
Pentru preluarea interimatului la Ministerul Educației îl voi propune pe domnul Valer-Daniel Breaz, actualul ministru al Culturii.”, a anunțat Viorica Dăncilă pe Facebook.