Protest spontan la Depoul CFR București
Articol de bucurestifm, 7 august 2019, 11:37
200 de angajați au oprit activitatea în această dimineață la Depoul CFR București.
Oamenii sunt nemulțumiți că nu le-au crescut salariile. Drept urmare, ei nu mai vor să facă mentenanța locomotivelor, lucru ce ar putea afecta circulația trenurilor.
Angajații spun că nu au beneficiat de o majorare salarială de 15% de care au beneficiat deja colegii lor mecanicii de locomotivă, în această vară.
Sunt proteste și la alte depouri din țară: Ploiești, Iași și Brașov.
Angajații amenință că vor intra în grevă generală dacă nu vor primi majorarea salarială dorită. Peste 1.570 de oameni lucrează în depouri.