Gabriela Firea: “Arena Națională este pregătită pentru partida România-Spania din preliminariile Euro 2020”
Articol de Andra Radu, 29 august 2019, 15:32
Gazonul de pe Arena Națională a fost schimbat. Partida de fotbal România-Spania, din preliminariile Euro 2020, se poate juca fără probleme. Meciul va avea loc pe 5 septembrie de la ora 21:45
“Am garantat că Arena va fi pregătită în timp util pentru a găzdui partida România-Spania, după cele două concerte mari organizate aici – Metallica si Ed Sheeran. Ne-am ținut de cuvânt, Arena are starea optimă, gazonul a fost afectat, ca urmare a fost înlocuit în întregime în termen record de 5 zile, după ce ultima schimbare de gazon a avut loc acum 2 ani. Se poate juca meciul în cele mai bune condiții, nu există niciun risc, noul gazon este de calitate foarte bună, pentru montarea lui a fost folosită o tehnologie nouă care dă rezultate. Achiziția, transportul și montajul au costat 230.000 de euro, sumă standard la nivel european. FIFA și UEFA au monitorizat permanent instalarea gazonului, o să vină înainte de meci pentru verificare.”, a declarat Gabriela Firea.
Ultima schimbare de gazon a avut loc în anul 2017. Din august 2017 și până în prezent, Arena a găzduit 50 meciuri de fotbal, precum și alte evenimente, printre care doar anul acesta 2 mari concerte, cu zeci de mii de participanți.
Gabriela Firea a mai anunțat că solista de muzică pop, Céline Dion, ar putea concerta anul viitor la București, pe Arena Națională, după ce impresarii artistei au înaintat Primăriei o solicitare în acest sens.