FCSB pierde meciul, calificarea și speranța în Portugalia!
Articol de Vicentiu Andrei, 30 august 2019, 00:32
Cu 11 jucători care nu au format o echipă în adevăratul sens al cuvântului, cu un antrenor de ligă inferioară și la fel de multe greșeli precum sunt rugăciunile care au înlocuit profesionalismul, FCSB a avut o nouă prestație penibilă, de această dată în Europa League, acasă la mediocra Vitoria Guimaraes.
Cu jucători cotați fantasmagoric la zeci de milioane de euro care nu reușesc pase de câțiva metri, cu fundași avansați mijlocași și aripi reprofilate în apărători centrali, fără idei tactice ori creație, fosta vicecampiona actualmente lanternă roșie a încercat vremelnic să se apere aglomerat la atacurile în valuri produse de niște jucători care nu contează în fața greilor Sporting, Benfica ori FC Porto.
Inevitabilul s-a produs în minutul 53, atunci când Tapsoba (un alt ilustru necunoscut pe care în această seară FCSB-iștii l-au făcut vedetă) a înscris din penalty-ul acordat lejer la o intervenție dezordonată a lui Mihai Roman in propriul careu.
Caseta tehnică a partidei arată cât de mult s-a prăbușit echipa care a învins în ultimii ani pe Chelsea, Ajax ori Lazio…