Un nou caz de răpire la Caracal
Articol de bucurestifm, 5 septembrie 2019, 16:21
O femeie de 20 de ani a fost luată cu forţa de pe stradă, în Caracal. Aceasta a fost urcată cu forţa într-o maşină în care se mai aflau trei bărbaţi cu vârste între 21 şi 32 de ani, din Băileşti, judeţul Dolj, precum şi o femeie din judeţul Olt.
Tânăra a fost găsită după aproximativ 10 minute de la primirea sesizării, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.
Poliţia a fost sesizată la ora 12,50, de către o femeie din municipiul Caracal, despre faptul că o fată a fost luată cu forţa de pe stradă şi urcată într-un autoturism care a plecat în direcţia municipiului Slatina.
Persoanele aflate în maşină sunt audiate în prezent la sediul Poliţiei Caracal.
‘Imediat, poliţiştii din cadrul IPJ Olt au desfăşurat activităţi specifice, astfel încât, după aproximativ 10 minute, aceştia au identificat autoturismul în trafic, pe raza oraşului Piatra Olt. În urma verificărilor a reieşit faptul că în autoturism se aflau trei bărbaţi, din judeţul Dolj şi două femei, din judeţul Olt. Una dintre femei a declarat poliţiştilor că a fost urcată în autoturism fără acceptul său’, a precizat Alexandra Dicu.