Poliţiştii rutieri vor fi pe teren pentru evitarea blocajelor la începerea anului şcolar
Articol de bucurestifm, 8 septembrie 2019, 15:13
Începutul unui nou an școlar înseamnă și trafic tot mai aglomerat în Capitală. de mâine, poliţiştii Brigăzii Rutiere vor acţiona cu efective sporite în zonele în care pot apărea blocaje, dar şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ.
Totodată, au fost constituite dispozitive flexibile de poliţie rutieră ce vor acţiona pentru fluidizarea traficului, informează Brigada Rutieră a Capitalei.
Poliţiştii le solicită conducătorilor auto ca, pentru evitarea neplăcerilor produse de aglomeraţie, să circule cu prudenţă, mai ales în zona unităţilor de învăţământ, să păstreze ‘centrul liber’ al intersecţiei, să nu oprească ori să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv.
De asemenea, părinţii care îi însoţesc pe cei mici în prima zi a anului şcolar sunt îndemnaţi să folosească transportul în comun.