5.000 de lei amenda pentru alertele false la 112
Articol de , 2 octombrie 2019, 21:34
Persoanele care alertează fals prin 112 agenţiile specializate de intervenţie, sunt obligate să suporte costurile legate de logistică, deplasare, utilizarea sistemelor tehnice, cheltuielile cu personalul.
Amenda maximă se majorează la 5.000 de lei, prevede proiectul privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă adoptat în plenul Senatului cu 68 de voturi “pentru’” şi 7 abţineri.
Potrivit expunerii de motive, proiectul de act normativ generează schimbări în legislaţia naţională.
Acestea vor permite asigurarea unui răspuns cât mai prompt la urgenţele cetăţenilor prin îmbunătăţirea posibilităţilor de preluare şi gestionare a informaţiilor de localizare asociate apelurilor de urgenţă în vederea creşterii gradului de acurateţe şi de precizie a localizării apelanţilor aflaţi într-o situaţie de urgenţă şi, totodată, prin punerea la dispoziţia dispecerilor/autorităţior a unui set mai larg şi mai precis de informaţii de localizare, în scopul unui răspuns cât mai eficient al autorităţilor la situaţii de urgenţă.
Conform proiectului de act normativ, pentru descurajarea efectuării de alerte false, cuantumurile amenzii aplicate pentru săvârşirea acestei contravenţii au fost majorate astfel: cuantumul minim a fost majorat de la 500 la 1.500 de lei, iar cel maxim de la 1.000 la 5.000 de lei.
Initiativa legislativă urmăreşte ca pe teritoriul României să nu se mai comercializeze terminale pentru telefoane mobile fără să aibă preinstalată aplicaţia STS în mod gratuit, producătorii de telefoane mobile comercializate în ţara noastră având la dispoziţie 12 luni pentru efectuarea acestei operaţiuni.
Amendamentul prin care cartelele prepay vor putea fi cumpărate doar cu buletinul a fost exclus din proiect.
Proiectul privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea OUG 111/2011 privind comunicaţiile electronice face parte din categoria legilor ordinare.
Proiectul va fi trimis spre dezbatere şi adoptare la Camera Deputaţilor, care este for decizional.