Cinema şi muzică, evenimente din Bucureşti de astăzi, 11 octombrie

CINEMA

* Programul de astăzi al Festivalului Internaţional de Film de Animaţie „Animest”.

˟ La Cinemateca Eforie sunt proiectate:

– de la ora 14:30, scurtmetrajele din calupul 7 al secţiunii competiţionale;

– de la ora 16:30, sub titlul „A Piano, a Crocodile and Kaspar Jancis” scurtmetraje ale acestui cineast din Estonia;

– de la ora 18:30, o selecţie de scurtmetraje realizate de cineastul canadian Rob Valley, prezentate sub genericul „Love, Death and Rob Valley”;

– de la ora 20:30, scurtmetrajele din calupul 8 al secţiunii competiţionale

˟ La Cinema Elvira Popescu rulează:

– de la ora 15:00, scurtmetrajele din calupul 6 al secţiunii competiţionale.

– de la ora 17:00, „Călătoria fantastică a Maronei”, un basm modern de Anca Damian despre dragoste necondiţionată şi sacrificiu ce o are ca protagonistă pe o micuţă căţeluşă cu nasul în formă de inimă, născută în urma unei poveşti de iubire dintre un dog argentinian şi o metisă atrăgătoare, care trece prin mai multe reîncarnări lăsând urme profunde în vieţile stăpânilor care, rând pe rând, o primesc în familiile lor;

– de la ora 19:00, „Black Is Beltza” de Fermín Muguruza, în care mascotele-gigant din Pamplona, care ies pe străzi în fiecare an la sărbătoarea de Sf. Fermín, sunt invitate la New York, la o paradă pe Fifth Avenue în Octombrie 1965 cu excepţia celor doi giganţi de culoare cărora autorităţile americane le interzic accesul ca urmare a discriminării rasiale…

– de la ora 21:00, o selecţie cu cele mai bune creaţii ale cineastei Aria Covamonas din Mexic, prezentate sub genericul „Of Sweet Monsters and Vicious Fairies | Aria Covamonas”.

˟ La AWE. Adaptive Work Environment din Palatul Universul (str. Actor Ion Brezoianu, nr. 23-25) au loc:

– de la ora 15:30, prezentarea atelierului Festivalului „Animest”, Animation Worksheep;

– de la ora 17:00, „From Comics to Animation”, Masterclass ţinut de Robert Valley;

– de la ora 19:00 proiecţia celei de-a treia serii de foarte scurtmetraje grupate sub genericul „Yesterday Will Be Tomorrow”.

˟ La MARe / Muzeul de Artă Recentă (Bd. Primăverii, nr. 15), la ora 18:30 puteţi viziona 3 filme realizate de Priit & Olga Pärn din Estonia.

˟ La Institutul Cervantes, de la ora 19:30 rulează 3 scurtmetraje produse de „PÔLE III D”, şcoală fondată în 2003 de către Antoine Durieu, în Plaine Images (Roubaix, Franţa), cel mai mare ecosistem francez dedicat imaginii şi care pregăteşte creatori şi designeri de conţinut imediat operaţional, viitori experţi în imagine şi, nu în ultimul rând, conţinut original.

˟ Fabrica Gastropub (Splaiul Unirii, nr. 160) găzduieşte, de la ora 23:00, Creepy Animation Night pentru iubitorii de horror-uri originale care pot viziona cele mai bizare creaturi animate, fiind invitaţi să exploreze lumile fantastice imaginate de Aria Cavamonas, artista mexicană care conduce cinematografia experimentală de animaţie la un alt nivel. Filmele sale, în special Carnival of the Animals şi Own Flying Circus, au fost proiectate şi apreciate în cele mai mari festivaluri ale lumii, iar la Animest, seria de scurtmetraje pe care le semnează va fi acompaniată de un live act al trupei româneşti Karpov Not Kasparov.

Programele ultimelor 2 zile ale Animest 14 le găsiţi aici şi, respectiv, aici.

* Programul Festivalului Filmului Evreiesc de astăzi se desfăşoară în 2 locaţii.

˟ La Cinema Muzeul Ţăranului rulează:

– de la ora 18:00, drama „1945”, ultimul film al lui Ferenc Török realizat în 2017 cu Péter Rudolf, Bence Tasnádi şi Tamás Szabó Kimmel în distribuţie, despre paranoia şi frica de întoarcere a evreilor pentru a-şi recupera proprietăţile pierdute, după ce doi străini coboară dintr-un tren în gara unui sat din Ungaria în data de 12 august 1945;

– de la ora 20:15, „Exodul sufletului”, documentar de Csaba Bereczki ce are ca protagonişti cinci muzicieni evrei născuţi în Statele Unite, care îşi spun Fraţii Nazaroff, după numele Prinţului Nazaroff, care pleacă într-o călătorie în căutarea rădăcinilor est-europene, de la Montreal până în Moldova, cu opriri la New York, Paris, Berlin, Budapesta şi în Transilvania.

˟ La Centrul Rus pentru Ştiinţă şi Cultură (Bd. Lascăr Catargiu, nr. 50), de la ora 18:30 sunt proiectate: „Vanitatea Vanităţilor”, scurtmetraj animat plin de umor, miracole şi culoare naţională ce relatează o poveste de dragoste într-un orăşel provincial, urmat de „Kaddish”, dramă istorică de război realizată de Konstantin Fam, în care relatările unui fost prizonier dintr-un lagăr de contrare întorc pe dos vieţile a doi tineri din lumi diferite, lămurind istoria tragică a familiei lor.

Mai multe detalii despre Festivalul Filmului Evreiesc, inclusiv programul său complet, găsiţi aici.

* De ora 19:00, la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti este proiectat, în premieră, un scurt film documentar despre cariera şi modul de lucru al artistului Sandu Florea din New York în cadrul vernisajului unei expoziţii din seria „Maeştri ai Benzii Desenate Româneşti”, ce începe de la ora 18:00. Expoziţia, ce poate fi vizitată gratuit până pe 31 octombrie, cuprinde planşe de bandă desenată realizate pentru Marvel Comics şi DC Comics expuse în premieră, alături de benzi desenate apărute în revistele „Cutezătorii”, „Luminiţa”, „Şoimii Patriei”, „Carusel”. Curator: Mihai I. Grăjdeanu, autor de benzi desenate.

MUZICĂ

* După o importantă participare în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, Orchestrele şi Corurile Radio România deschid noua stagiune la Sala Radio, cu concertul susţinut de Orchestra Naţională Radio, de la ora 19:00, sub bagheta dirijorului german Christian Reif. În program două lucrări celebre ale căror poveşti au marcat istoria muzicii: unicul concert de pian semnat de Schumann, avându-l ca solist pe Matei Varga, laureat al Concursului Internaţional „George Enescu” şi suita „Tablouri dintr-o expoziţie” de Musorgski-Ravel.

* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” susţine, de la ora 19:00, la Ateneul Român, al doilea concert al săptămânii, sub bagheta dirijorului Christian Badea, având în program: Preludiul operei „Hovanşcina” de Modest Musorgski; Concertul nr. 1, în fa diez, pentru pian şi orchestră, de Serghei Rahmaninov – solist Mihai Ritivoiu şi Simfonia nr. 8, în Sol de Antonin Dvořák.

* O nouă ediţie Old Grave Fest are loc astăzi şi mâine în Clubul Fabrica. Detalii găsiţi aici.

* Shigeto, unul dintre cei mai eclectici artişti de la Ghostly International, susţine un  show live electronic (& live drums), cu influenţe jazz şi hip-hop în Control Club, începând cu ora 21:00.

* FreeStay dă un live performance, de la ora 21:30, în Hard Rock Café.

* Formaţia Azur şi Nelu Vlad cântă în Berăria H, de la ora 23:45.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.