Simona Halep atacă Turneul Campioanelor cu staff-ul complet
Articol de , 24 octombrie 2019, 22:20
Prima rachetă a României participă de pe 27 octombrie la ultimul mare concurs al sezonului, Turneul Campioanelor. Câştigătoare ediţiei de anul acesta de la Wimbledon, a avut probleme de sănătate la ultimele turnee din Asia, dar cu câteva zile în urmă a declarat că este bine din punct de vedere fizic şi speră ca problemele de la spate să nu recidiveze.
Sportiva din Constanţa este la a cincea participare la Turneul Campioanelor, iar cel mai bun parcurs a fost cel din 2014 când a jucat finala pe care a pierdut-o în faţa Serenei Williams. Simona s-a calificat și la ediția de anul trecut, dar nu a participat din cauza unei accidentări la spate.
Bookmakerii o consideră pe jucătoarea din România doar a cincea favorită a concursului, în schimb Bianca Andreescu și Ashleigh Barty sunt văzute cu cele mai mari şanse la câştigarea trofeului. Naomi Osaka are șansa a treia, în timp ce Karolina Pliskova, este văzută cu şansa a patra.
Turneul Campioanelor de anul acesta este găzduit în premieră la Shenzhen în China şi se va desfăşura în perioada 27 octombrie – 3 noiembrie.