Schimbarea schimbării pentru administratorii de bloc?!
Articol de Mircea Apostolescu, 29 octombrie 2019, 09:00
Legea 196/2018 s-ar putea schimba?!
La Senat a fost depusă, recent, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea şi funcționarea asociațiilor de proprietari şi administrarea condominiilor.
Această inițiativă de modificare legislativă ar putea veni în ajutorul administratorilor de bloc. Astfel, ar putea să nu mai fie nevoiți să obțină acel certificat de calificare și atestare a administratorilor de condominii prevăzut de controversata Lege 196/2018.
În prezent, administratorii sunt obligați ca, până pe 1 ianuarie 2021, să obțină acest certificat. Acum, parlamentarii vor să elimine aceast document, fiind necesar doar un curs pentru a ocupa funcția de administrator de bloc.
De asemenea, și administratorii în funcție trebuie să dețină doar diploma de absolvire a unui curs de calificare ca administrator de imobile/condominii.
Parlamentarii vor să renunțe și la atestatele de administrator, actele care dovedesc calitatea de administator.
Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari „Habitat” este un critic fervente al Legii 196/2018, despre care crede că ar trebui abrogată și nu doar modificată.
Mihai Mereuță: Cursul de calificare este obligatoriu, din punct de vedere legal!
Deocamdată, însă, potrivit Legii 196/2018, care este în vigoare, cursul de calificare și atestare este obligatoriu, atrage atenția Mereuță. Șeful de la „Habitat” mai spune că, până ce proiectul de modificare a Legii 196/2018 va parcurge toate etapele de legiferare, până va trece de Senat, va fi adoptat de Camera Deputaților, care este decizională, și va fi promulgat de către Președintele Iohannis, se va fi depășit termenul până la care fiecare administrator trebuie să aibă absolvit cursul de calificare, adică finele anului viitor.
Din punct de vedere moral, însă, acest curs impus de Legea 196/2018 ar fi trebuit să fie doar unul de perfecționare, de scurtă durată, pentru cei care au mai absolvit cursurile de administratori și au dobândit atestatul de la primărie.
„Nici fizic nu este posibil să pregătești 20.000 de administratori, până la finele anului viitor. Noi (Liga „Habitat” n.r.), cu toate că suntem autorizați pentru aceste cursuri, susținem că ar fi fost suficient un curs de perfecționare cu privire la Legea 196/2018, pentru cei care au mai parcurs cursuri dedicate foștilor administratori de imobile, care acum se numesc administratori de condominii. Aceasta este doar o schimbare de denumire. Așa spune Ministerul Muncii”, a declarat Mereuță pentru București FM.