Scandal pentru Spitalul de Oncologie Pediatrică făcut din donații!
Articol de bucurestifm, 31 octombrie 2019, 18:20
Fondatoarele Organizației „Dăruiește viata”, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, au prezentat astăzi, într-o conferință de presă, etapele construirii centrului medical aflat în incinta Spitalului Marie Curie.
Au fost alături de cele două doamne Paula Herlo, Tudor Chirilă și Alex Dima, susținători ai campaniei care au argumentat de ce, din opinia lor, atacul asupra organizației este unul gratuit și rău-voitor.
Problemele ridicate și lămurite au fost despre terenul pe care se află construcția. Conform spuselor, terenul a aparținut statului român, așa că, timp de 4-5 săptămâni s-au făcut diligențe pe lângă diverse instituții pentru avize, Consiliul Municipiului București trebuind să dea numai avizul de demolare pentru ruinele aflate pe teren. Abia după obținerea avizelor, Consiliul General a devenit proprietarul acestui teren.
În ceea ce privește fondurile atrase, sunt peste 269 de mii de persoane și peste 1799 de firme care au contribuit cu donații la strângerea banilor necesari ridicării spitalului.
Conform înțelegerii dintre organizație și Ministerul Sănătății, în baza solicitării lansate de către conducerea Spitalului Marie Curie, trebuiau achiziționate echipamentele de radiologie prin programul Băncii Mondiale.
La întrevederea din 18 octombrie, ministrul Sorina Pintea le-a spus că nu au făcut diligențele deoarece în România nu se nasc suficienți copii cu cancer pentru ca aparatura să fie rentabilă, chiar dacă în proiect se preciza că aici pot fi tratați și pacienții adulți întrucât sunt protocoale terapeutice diferențiate.
Despre problema celor 3 sau 6 etaje.
Inițial, au cerut aviz de construcție pentru 6 etaje, atât cât permite zona, în speranța că vor fi atrase fonduri pentru 3 etaje, iar statul român va contribui cu încă 3. Dat fiind că suma strânsă a fost de 26 de milioane de euro, iar autoritățile nu au dat niciun semn că ar dori să contribuie, s-a luat decizia construirii, prin eforturile organizației a întregului spital, 16 milioane fiind destinate clădirii, celelalte 10 milioane utilării parțiale cu echipament.
După discuții cu medicii de la Marie Curie, s-a luat decizia construirii a unei clădiri noi, conectată cu spitalul aflat în construcție.
Autor: Olga Stancu