Cristina Neagu revine pe teren pentru meciul cu Perla Lublin
Articol de bucurestifm, 2 noiembrie 2019, 20:24
Cristina Neagu revine pe teren pentru meciul de mâine din Liga Campionilor. Interul stânga al CSM-ului va juca în primul meci oficial după accidentarea suferită în decembrie anul trecut.
„Am ajuns în Polonia! Mâine, Perla Lublin – CSM București, iar pentru mine reprezintă primul meci din Liga Campionilor în acest sezon!”, a scris Cristina Neagu pe Instagram.
CSM București joacă în deplasare cu Prela Lublin, mâine, de la ora 19.00. În etapa precedentă, CSM a câștigat disputa cu formația poloneză cu 35-19. CSM București este lider în grupa B cu 5 puncte.
Cristina Neagu are șanse să joace și la Mondialul din Japonia. Acesta se va desfășura în perioada 30 noiembrie – 15 decembrie. România face parte din grupa C, alături de Spania, Ungaria, Muntenegru, Senegal și Kazahstan.