CFR Cluj o învinge dramatic pe Rennes în Liga Europa
Articol de bucurestifm, 7 noiembrie 2019, 23:22
CFR Cluj a învins dramatic formaţia franceză Rennes cu scorul de 1-0, în Grupa E a Europa League.
Campioana României, care câştigase cu acelaşi scor meciul tur, a făcut un pas mare spre calificarea în şaisprezecimile de finală, prin această victorie venită cu destulă şansă, după golul venezueleanului Mario Rondon (87).
CFR Cluj mai are nevoie de un singur punct pentru a se califica în primăvara europeană, după ce Celtic a învins-o pe Lazio la Roma cu 2-1.
Meciurile următoare vor avea loc pe 28 noiembrie, Lazio – CFR Cluj şi Celtic – Rennes.