Ascultă Radio București FM Live

Ioana Stoica, liderul Sindicatului Liber RADET: Falimentul nu rezolvă problema termoficării din București!

Ioana Stoica, liderul Sindicatului Liber RADET: Falimentul nu rezolvă problema termoficării din București!

Articol de Mircea Apostolescu, 7 noiembrie 2019, 15:07

Liderul Sindicatului Liber RADET, Ioana Stoica, a declarat pentru București FM că eventualul faliment al regiei de termoficare, ce ar putea fi pronunțat de către judecătorul sindic, luni, nu rezolvă problema sistemului de termoficare din Capitală.

„Falimentul RADET nu înseamnă că s-a rezolvat problema în București, nu înseamnă că s-a rezolvat problema legislației cu privire la serviciile publice și mai ales cu privire la energia termică. Nu înseamnă că, de mâine, dacă RADET intră în faliment, cetățenii vor avea căldură și apă caldă non-stop, dacă nu se ține cont de instalațiile îmbătrânite și de problemele pe care le are sistemul de termoficare”, spune Stoica.

Șefa sindicaliștilor de la RADET și din serviciile publice mai spune că abundă declarațiile din partea tuturor factorilor de decizie, declarații de sprijin pentru sistemul de termoficare. Cu toate acestea, nimeni nu a luat măsuri pentru a promova modificările legislative necesare pentru a salva sistemele de termoficare.

„Toată lumea vorbește, mai ales acum în campanie electorală, despre cetățeni, despre ce face pentru binele acestora. Vorbe, vorbe, vorbe”, a declarat Ioana Stoica.

Liderul Sindicatului Liber RADET și al Federației Sindicatelor din Serviciile Publice, Ioana Stoica, cere modificări legislative urgente.

„Trebuie modificate toate actele normative care nu au fost în favoarea sistemelor de termoficare. Legislația și reglementările ANRE și ANRSC nu au fost făcute să sprijine termoficarea, ci să ducă la dezvoltarea centralelor de apartament.

Legislația națională trebuie pusă în acord cu cea europeană, care sprijină sistemele de termoficare, pentru că acestea utilizează eficient energia și sunt mai puțin poluante. Toată lumea trebuie să lupte pentru dezvoltarea sistemelor centralizate de încălzire, nu pentru centralele de apartament.

Vă dați seama ce înseamnă într-un cartier, un bloc cu 10 scări, care are 3-400 de apartamente, ce înseamnă să vii cu 3-400 de coșuri de fum?! Pe la fiecare geam, trece câte un coș de fum, care elimină gazele care nu au fost arse din acele centrale”, spune Stoica.

Printre legile care trebuie modificate de urgență este și Legea 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică.

Proiectul de lege pentru modificarea legii termiei, un proiect fundamental pentru supraviețuirea sistemelor de termoficare din toată țara, zace de 11 ani în sertarele Parlamentului. Printre altele, acest proiect prevede scăderea TVA pentru energia termică furnizată populației prin sistemele centralizate de încălzire, de la 19% până la 5%.

„Numai această singură prevedere este de o importanță vitală pentru supraviețuirea nu doar a sistemului de termoficare din Capitală, ci și pentru celelalte sisteme de încălzire centralizate din orașele României, cele care nu au fost distruse până acum”, a declarat Ioana Stoica pentru București FM.

Alte prevederi legislative, ce ar sprijini sistemele de termoficare, vizează aplicarea acelui principiu ce prevede „o clădire, un sistem de încălzire”, și punerea în aplicare a zonelor unitare de încălzire.

De asemenea, trebuie, cu cea mai mare urgență, modificate reglementările ce guvernează relația comercială dintre entitățile publice care contribuie la asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică, pe de o parte ELCEN, producătorul de energie termică, pe de altă parte RADET sau compania municipală ce-i va succeda regiei de termoficare.

„Dacă prevederile ce impun RADET să plătească facturile către ELCEN în 30 de zile, în timp ce încasează de la populație la 60 de zile, dacă reglementările care impun încasarea penalităților înaintea facturii curente, vor rămâne neschimbate, noua companie municipală care va prelua serviciul public de termoficare va ajunge la faliment în două luni”, a mai declarat șefa sindicaliștilor din serviciile publice și de la RADET.

Ioana Stoica mai spune că nu înțelege indiferența tuturor factorilor de decizie față de problema termoficării.

„Sistemele centralizate de încălzire, cele care au mai rămas în funcțiune, reprezintă singura soluție modernă, civilizată și sustenabilă pentru asigurarea unui serviciu public de încălzire în marile orașe. Sistemele de termoficare sunt singurele care pot asigura agent termic pentru populație, în condiții de eficiență energetică și economică, la un preț accesibil și cu respectarea normelor de protecție a mediului. În aceste condiții nu pot să înțeleg dezinteresul cu care factorii de decizie tratează această problemă majoră a societății românești, deși i-am rugat pe toți să pună umărul la modificarea legislației și punerea ei în acord cu realitățile sistemelor de termoficare și cu reglementările europene în domeniu”, susține Stoica.

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 02:37

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit

Într-un nou episod al derby-ului feroviar din campionatul României, echipa antrenată de Dan Petrescu și formația condusă de pe margine de...

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:27

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Fapte interzise în ziua votării!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 16:12

Fapte interzise în ziua votării!

Peste 4.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizaţi în Capitală pentru a asigura buna desfășurare a alegerilor...

Fapte interzise în ziua votării!
Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:09

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!

De la 1 decembrie 2024, intră în vigoare noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand. Șoferii care vor să vândă o mașină second-hand...

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:31

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!

Îndrăgitul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Cântărețul a suferit un puternic accident vascular cerebral....

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:58

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj pentru bucureșteni, înaintea referendumului local de duminică, 24 noiembrie....

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:09

A murit Marius Bațu

Cântărețul de muzică folk, cunoscut pentru activitatea in cadrul trupei Pasărea Colibri, a decedat la vârsta de 65 de ani. Artistul, care a...

A murit Marius Bațu
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:38

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!

Jucătoarea română de etnie maghiară, Bernadette Szocs, a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor la tenis de masă! Szocs s-a oprit...

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!