Serviciul de termoficare va fi delegat companiei Termoenergetica
Articol de Alina Neagu, 12 noiembrie 2019, 19:37
Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că joi, în ședința Consiliului General al Capitalei, serviciul de termoficare va fi delegat companiei Termoenergetica, după ce Curtea de Apel București a hotărât ca RADET să intre în faliment.
Edilul-șef al Capitalei a dat asigurări că toți salariații de la RADET vor fi angajați la Compania Municipală Termoenergetica, în ziua în care vor înceta activitatea la regia de termoficare.
Potrivit primarului general, vor avea continuitate atât ei, ca salariați, cât și bucureștenii care au contracte cu RADET pentru furnizarea apei calde și a căldurii.
Luni, Curtea de Apel București a hotărât ca Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice București să intre în faliment, decizia fiind definitivă.