Cititul – o „investigație” secretă!

Articol de dianamatei, 13 noiembrie 2019, 22:25 / actualizat: 14 noiembrie 2019, 10:47
Dacă munca este un fel de super-putere a zilelor noastre, despre citit putem spune că e o armă secretă. Ne poate garanta succesul.
După 8 ediții în care a creat o tradiție din sustinerea jurnalismului narativ și a scrierii creative de non-ficțiune în România, prin peste 100 de autori premiați, 30 de ateliere și talk-uri susținute, „Superscrieri” se întoarce într-un nou format, devine un Festival! Are însă aceeași misiune: de a crea o punte între scriitor și cititori.
În 2020, festivalul „Superscrieri” va include două zile pline de evenimente și va premia, ca în fiecare an, cele mai bune materiale jurnalistice din 2019. în cadrul competiției autorii sunt invitați să se înscrie până pe 10 ianuarie.
Este o inițiativă a Fundației Friends for Friends, tema din acest an: „De ce citim?”
Vedeta festivalului este, bineînțeles, jurnalismul de investigație. Despre care, Emilia Șercan, președintele juriului și un reputat jurnalist de investigație, spune că, cel putin în România ,e pe cale de disparitie.
„Nu mai avem instituții de presă în care să avem echipe specializate pe investigații. De exemplu, ziarul Adevărul nu are un astfel de departament și este cel mai mare ziar. Nu, publicul nu vrea să citească investigații, patronii nu vor să finanțeze. La un moment dat acel departament te va pune într-o situație din care nu mai poți să ieși.”
Și dacă ești jurnalist de investigații, ai și riscuri.
Emilia Șercan a fost amenințată cu moartea. Pentru că a vrut ca adevărul, jurnalistic, să iasă la iveală, într-un subiect sensibil: plagiatul.
„Superscrieri” nu premiază însă numai jurnalismul de investigații.
„Are reportaj, portert, opinie, tv, video, fotografie de news și documentar. Încearcă să acopere toate genurile publicistice importante. Din păcate nu putem premia știrea, care este regina.”
Există și o premieră și nu poate decât să ne bucure: se premiază radioul sau podcastul.
Și fiindcă în 2019 unii scriu cu pixul, alții cu pixeli sau cu sunete, cititorii ajung să citească imagini și sunete, nu întotdeauna cuvinte.
„Oricine se poate înscrie la cele 6 categorii, înscrierile sunt deschise până pe 10 ianuarie, 2020, și orice jurnalist poate da un material publicat în ultimul an. Și cititorii se pot implica. Pot cumpăra cartea „Superscrieri”.”
A adus investigația la rang de regină și a băgat-o în concurs, astăzi, În Comunitate, jurnalistul Emilia Șercan.