”Nu mă uita în Gara de Nord!”
Articol de , 16 noiembrie 2019, 09:57
”Nu mă uita în Gara de Nord!”, este avertismentul Poliției Capitalei care a început o campanie privind siguranța călătoriei cu trenul.
Asta și în contextul în care de la începutul anului, 29 de copii s-au pierdut în Gara de Nord din București.
Polițiștii i-au încredințat familiilor sau asistenților sociali.
Părinții sunt sfătuiți să-și supravegheze atent copiii și bagajele, iar în cazul unor probleme să apeleze imediat la oamenii legii.
Cei mai neatenți lasă în urmă bagaje în sălile de așteptare sau în trenuri.
Se întâmplă, ca în aglomerație, uneori, să-și piardă proprii lor copii.
Numărul bagajelor pierdute și al furturilor crește în preajma sărbătorilor de iarnă, mai atrag atenția polițiștii.
Campania se va desfășura până la jumătatea lunii ianuarie.