Nu vom mai avea grija merelor care se strică imediat ce le cumpărăm
Articol de bucurestifm, 2 decembrie 2019, 12:32
Specialişti din Statele Unite au creat un nou tip de mere care „durează un an”.
Mărul – numit Cosmic Crisp – este o încrucișare între 2 specii.
A fost cultivat pentru prima dată de Universitatea de Stat din Washington în 1997.
Cele două decenii de studii anterioare lansării „mărului crocant și suculent” au costat 10 milioane de dolari.
Agricultorii din statul Washington vor fi singurii care în următorul deceniu vor putea cultiva fructele.
Este un măr crocant, are un echilibru bun între dulce și acru și este foarte suculent.
Fructul îşi menține o calitate alimentară excelentă atunci când este refrigerat, putând fi conservat între 10-12 luni.
Pentru acest soi de mere au fost plantaţi peste 12 milioane de copaci Cosmic Crisp, iar un sistem extrem de strict de acordare a licenţelor nu le permite fermierilor să cultive merele în alte părți ale țării.
Merele sunt al doilea fruct cel mai bine vândut în Statele Unite, după banane.