Începe Festivalul Internațional de Film ”CineMAiubit”
Articol de bucurestifm, 3 decembrie 2019, 10:46
Filme din 24 de ţări vor fi prezentate, începând de astăzi şi până sâmbătă (3-7 decembrie), la cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit
Festivalului debutează marți, la ora 18.00, cu proiecţia de gală a peliculei „Creativ” de Ioana Grigore, la Cinemateca Eforie. În avanpremiera evenimentului, de la ora 18.30, va avea loc vernisajul expoziţiei „Expo Foto, Afişe, Augmented & Virtual Reality”.
Filmele din cadrul festivalului sunt împărţite în două secţiuni competitive – Competiţia internaţională şi Competiţia românească.
Sâmbătă, de la ora 12.00, la UNATC, Sala Cinema, va avea loc conferinţa „Filmul de autor şi estetica maximalistă în cinemaul lui Nae Caranfil” – dialog între Nae Caranfil, Mihai Chirilov şi dr. Andrei Grumeza.
UNATC va prezenta în ultima zi de festival o retrospectivă de filme studenţeşti realizate în ultimii 50 de ani, din care nu vor lipsi filme realizate de Radu Gabrea, Dan Piţa, Mircea Veroiu, Mircea Daneliuc, Ovidiu Bose Paştina, Laurenţiu Damian, Şerban Marinescu ajungând până la generaţia 2000, precizează organizatorii.
Ceremonia de premiere şi proiecţia filmelor premiate va avea loc sâmbătă, la Cinemateca Eforie, de la ora 19.00.
Intrarea la toate proiecţiile şi evenimentele festivalului este liberă.
Festivalul este organizat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L.Caragiale’ Bucureşti (UNATC), şi Fundaţia Cinemaiubit, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) şi DACIN SARA – Drepturi de autor în cinematografie şi audiovizual.