Lionel Messi câştigă pentru a şasea oară Balonul de aur
Articol de , 3 decembrie 2019, 00:25
Aşa cum se anticipase, Leo Messi a cucerit Balonul de Aur 2019. Este pentru a şasea oară când jucătorul din Argentina, este ales drept cel mai bun fotbalist al anului. El deţine de asemenea, cele mai multe trofee Balonul de aur, cu unul mai mult decât Cristiano Ronaldo.
Lionel Messi(Barcelona) i-a devansat în ierarhia fotbalistică din 2019, pe Virgil van Dijk(Liverpool) şi Cristiano Ronaldo(Juventus).
În cadrul aceleiaşi festivităţi de premiere de la teatrul Châtelet din Paris, Megan Rapinoe a fost desemnată cea mai bună fotbalistă, pentru prima dată în carieră, iar Alisson Becker de la Liverpool, a câștigat Trofeul Yashin, atribuit celui mai bun portar .