Ascultă Radio București FM Live

Face-lifting-ul bătrânei doamne!

Face-lifting-ul bătrânei doamne!
Foto: Sursa foto: Mircea Apostolescu

Articol de Mircea Apostolescu, 6 decembrie 2019, 16:57

Cu peste 25 de ani în urmă, Guvernul României adopta OG 20/1994, care consacră obligația de a consolida imobilele încadrate în clasa întâi de risc seismic, sau (RS1), ori clădirile cu bulină roșie, cum sunt ele cunoscute în limbajul cotidian.

Numai că, în București, adoptarea OG 20/1994 nu a produs cine știe ce efecte, în ciuda faptului că există multe clădiri cu bulină roșie, iar Capitala este unul dintre orașele cu un risc seismic deosebit de mare. Prăpădul de pe 4 martie 1977 stă mărturie pentru cât de mult poate fi afectat Bucureștiul de un seism cu magnitudinea ridicată.

Cu toate acestea, ani și zeci de ani, edilii Capitalei, de la Viorel Lis și Crin Halaicu, până la Videanu, Băsescu și Oprescu nu au făcut mare lucru pentru consolidare. Data de 4 martie prilejuia, în fiecare an, un bilanț tânguitor al autorităților, care se văitau pe mai mult voci, Ministerul Dezvoltării, Primăria Capitalei etc, că bucureștenii sunt inconștienți și se opun consolidării.

Sursa foto: Mircea Apostolescu

La un moment dat, în timpul primarului general Sorin Mircea Oprescu, situația bătea pasul pe loc într-atât, 10 clădiri din cele 392 încadrate în RS1 fuseseră consolidate în 10 ani, încât făceam socoteala că, dacă acest ritm avea să se mențină, consolidarea ar fi urmat să dureze aproape 400 de ani.

În acest context, deloc optimist pentru București, trebuie să recunosc că, atunci când actualul primar general, Gabriela Firea, a înființat Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic și, mai apoi, Compania Municipală de Consolidări, nu am crezut că aceste două noi structuri vor reuși să urnească acel car împotmolit în neîncrederea oamenilor care era consolidarea. Mulți oameni se temeau că lucrările de consolidare ar urma să dureze foarte mulți ani, că treaba va fi de mântuială și că, după ce, în fine, constructorii vor fi plecat, proprietarii vor trebui să investească foarte mulți bani în amenajările interioare pentru a face imobilele respective locuibile din nou.

Astăzi, însă, datele Primăriei Capitalei ne arată un bilanț încurajator. Astfel, potrivit datelor Municipalității, în programul de consolidare, se află, deja, peste 200 de clădiri, adică mai bine de jumătate dintre cele 349 de imobile expertizate și încadrate în RS1. Iar, până anul viitor, se va interveni în toate imobilele cu bulină roșie.

Mai mult, în peste 179 de clădiri cu bulină roșie ar fi fost, deja, executate lucrările de punere în siguranță și se așteaptă proiectele pentru consolidare.

Sursa foto: Mircea Apostolescu

O clădire ar fi fost chiar finalizată și recepționată, după doar 9 luni de lucrări, cea de pe Calea Moșilor Nr 27, iar în cazul altor șase imobile au fost finalizate lucrările de consolidare și se lucrează, în prezent, la finisaje.

Se pare că cei de la Compania Municipală de Consolidări reușesc să convingă tot mai mulți posibili beneficiari ai programului de consolidare că poate finaliza lucrările nu la termen, ci înainte de împlinirea termenului și că, în urma lor, constructorii lasă imobilele perfect funcționale, inclusiv instalațiile și amenajările interioare.

Ar mai fi întocmite expertizele tehnice pentru încă 46 de clădiri aflate în RS1. Iar, în cazul altor 38 de imobile cu bulină roșie, Primăria Capitalei i-ar fi consiliat și, apoi, autorizat pe proprietari pentru a demara consolidarea prin propriile forțe, conform datelor oferite de către Municipalitate.

Dar, în afară de consolidarea clădirilor cu bulină roșie, Compania Municipală de Consolidări efectuează și lucrări de reabilitare a fațadelor clădirilor din centrul orașului.

Sigur că mulți dintre noi am admirat fațadele superbe ale clădirilor ce împodobesc marile bulevarde ale unor orașe de largă respirație democratică, precum Viena, Praga sau Parisul. Și cred că fiecare dintre noi am făcut comparația cu fațadele clădirilor din centrul Bucureștiului, multe dintre ele distruse, murdare, cu elementele ornamentale originale sparte și cu tencuiala care stă să pice în capetele trecătorilor, plus câte un afiș „Atenție, care tencuiala” spânzurat de niște sfori sau lipit pe zid.

Sursa foto: Mircea Apostolescu

Ei bine, astăzi, muncitorii Companiei Municipale de Consolidări au terminat de îndepărtat schelele de pe fațada clădirii de pe Calea Victoriei Nr 48-50. Am fost acolo și am rămas uimit.

Știam cum arăta fațada înainte de restaurarea ei, căci despre o adevărată restaurare este vorba. Elementele ornamentale care mai existau erau ciobite, multe dintre ele lipseau complet, tencuiala decorativă se desprindea de pe fațada ciuruită de gloanțe în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Fațada monumentală a imobilului arată, acum, exact ca în prima zi din 1913, când a fost inaugurată. Toate elementele ornamentale, de la pilaștrii balcoanelor, până la tot felul de capete de coloane sunt la locul lor. A fost refăcut acoperișul de tablă cu modelele originale.

Și culorile folosite pentru zugrăveala exterioară sunt menite să pună în evidență elementele ornamentale.

Pentru a înțelege cum decurge face-lifting-ul, care a readus-o pe bătrâna doamnă de pe Calea Victoriei la strălucirea din tinerețe, am stat de vorbă cu ‘Nea Nicu, șeful echipei de meșteri ipsosari de la Compania Municipală de Consolidări.

‘Nea Nicu a început meseria de ipsosar la „Casa Republicii”, „Palatul Parlamentului” cum i se spune astăzi. După 1989, a plecat să lucreze în Italia, iar operele lui pot fi văzute la Veneția, Mestre, Pescara, Ferrara, etc.

Sursa foto: Mircea Apostolescu

Când s-a întors în țară, și-a aruncat uneltele și se gândea să se facă „bodyguard”, adică agent de pază, pentru că nimeni nu mai părea să aibă nevoie de meseria și totodată arta lui, într-o epocă în care clădiri uriașe din oțel și sticlă se înalță în câteva luni.

A apărut, însă, oferta Companiei Municipale de Consolidări, iar ‘Nea Nicu este, acum, foarte mândru de echipa sa și de realizările acesteia. El spune că lucrări precum cele pe care le fac el și colegii săi nu pot fi făcute nici de marile firme de construcții, pentru că nu au echipe de ipsosari ca a lor.

De altfel, Compania Municipală de Consolidări a reușit să readucă acasă 100 de constructori care plecaseră să lucreze pe șantiere din străinătate.

Ca să înțeleg cât de complicat este să readuci o fațadă plină de ornamente precum cea din Calea Victoriei Nr 48-50 la strălucirea de odinioară, ‘Nea Nicu m-a introdus puțin în secretele muncii ipsosarilor.

După ce se montează schela pe fațada clădirii, până sus, meșterii ipsosari dau jos elementele ornamentale originale care au mai supraviețuit. ‘Nea Nicu spune că, în timp ce recuperau ornamentele rămase de pe fațada clădirii de pe Calea Victoriei, el și colegii lui au găsit inclusiv gloanțe rămase din decembrie 1989.

Ipsosarii duc ornamentele în atelier, unde le curăță și le decapează. Unele dintre ele trebuie îndreptate, pentru că gerul și căldura au făcut, în zeci de ani, ca armăturile de fier din interior să se strâmbe.

Sursa foto: Mircea Apostolescu

Apoi, ornamentele sunt copiate. Printr-un proces laborios și costisitor, cu două rânduri de matrițe, se ajunge la forma finală în care se vor turna elementele ornamentale din ipsos sau din ciment.

Matrițele respective rezistă la un număr limitat de turnări, fiindcă la un moment dat se deformează.

Pentru anumite ornamente care nu au supraviețuit trebuie să recurgă la un modelator care, după fotografiile de epocă, reproduce, mai întâi, elementele decorative respective din argilă. Apoi, urmează întreg procesul laborios prin care se ajunge la matrița finală pentru a se turna elementele ornamentale.

Desigur, aceste elemente decorative sunt de diverse dimensiuni. La cele de dimensiuni mari, muncește toată echipa de ipsosari și tot nu reușește să facă decât unul, cel mult două, pe zi.

‘Nea Nicu mai spune că echipa lui poate reproduce absolut orice elemente decorative, de la pilaștrii balcoanelor, până la elemente complicate, precum capiteluri de coloane, capete de leu sau de taur, îngeri, gargui, blazoane ale unor familii din vechiul București, orice.

La atelierul de ipsosărie de la parterul clădirii din Calea Victoriei Nr 48-50, echipa de ipsosari a Companiei Municipale de Consolidări creează și elementele decorative pentru alte fațade ale unor clădiri care se află în consolidare.

După finalizarea lucrărilor de consolidare la structura de rezistență a clădirilor respective, muncitorii vor trece la restaurarea fațadelor și la lucrările interioare, mergând până la amenajări.

Sursa foto: Mircea Apostolescu

‘Nea Nicu este foarte entuziasmat de munca lui și a echipei. Abia așteaptă noile lucrări care vor veni, odată ce noi și noi clădiri vor intra în consolidare și noi fațade vor fi reabilitate. El spune că vrea să creeze o „bancă de negative”, acele forme din cauciuc siliconic după care se realizează matrițele finale, pentru a avea la îndemână oricând elementele ornamentale pe care deja le-au întâlnit.

El mi-a povestit și o întâmplare amuzantă de ieri. În timp ce terminau de îndepărtat schelele, o doamnă care trecea prin zonă l-a întrebat de ce dau jos acele schele, de vreme ce lucrarea are termen de finalizare de doi ani. Puțin nedumerit, ‘Nea Nicu i-a răspuns: „Fiindcă am terminat, doamnă”. Femeia a plecat mai departe, minunându-se că o lucrare „românească” se finalizează înainte de termen.

Am plecat de la atelierul ipsosarilor lui ‘Nea Nicu și priveam fațadele clădirilor de pe Calea Victoriei, încercând să-mi imaginez cum ar arăta această arteră reprezentativă a Bucureștiului dacă tot frontul de clădiri ar fi restaurat …

Această prezentare necesită JavaScript.

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 19:29

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe

Producția ”Bird” este o dramă cu James Nelson-Joyce, Barry Keoghan, Jasmine Jobson si Franz Rogowski. Bailey are 12 ani şi locuiește ilegal...

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:54

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord

„Constructorul român a avansat cu lucrările la podul Cernica (1.300 m), cea mai dificilă structură de pe acest lot, construită într-o arie...

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Vremea se va menține caldă și frumoasă
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:14

Vremea se va menține caldă și frumoasă

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de -5…-3 grade. Mâine, vremea se...

Vremea se va menține caldă și frumoasă
Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:00

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut

Totodată, anul trecut, compania a avizat alte 70.000 de locuri de parcare, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan. „În 2024, CMPB a...

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 17:38

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze

„Ne aflăm în prim sezon al virozelor. Dacă săptămâna trecută aveam circa 45.000 de cazuri de viroze sanitare, în raportarea din această...

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:46

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO

Cealaltă jumătate Morandi, artistul și producătorul Marius Moga, a vorbit într-o scurtă intervenție telefonică despre planurile din anul...

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:26

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO

Concret, proiectul vizează modernizarea și reabilitarea punctelor termice Ramuri Tei și Fundeni 2 din Sectorul 2 al Capitalei. O componentă...

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:11

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO

Test ratat pentru compania SpaceX a lui Elon Musk. Din pacate naveta Starship a explodat la câteva minute de la decolare, deasupra Insulelor...

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO