VIDEO – Ascultă cum sună libertatea! Anul 2012 – Boc demisionează, Năstase condamnat, carnaval la Mamaia
Articol de Vicentiu Andrei, 13 decembrie 2019, 08:42 / actualizat: 29 iunie 2023, 22:39
A fost odată o țară în care stăpânea întunericul și frica. O țară locuită de oameni fără glas, o țară închisă-ntre ziduri. Dar într-o zi s-a auzit o voce, și-apoi o mulțime și s-a făcut lumină și s-a făcut libertate!
Au trecut 30 de ani de atunci.
2012 este marcat încă din luna ianuarie de proteste mari la București în urma lansării în dezbatere publică a proiectului de lege ce ar fi liberalizat sistemul medical de urgență, dar și pe cel medical per ansamblu, lucru ce ar fi cauzat spargerea monopolului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Românii fac front comun între parlament și Serviciul de Ambulanță SMURD, pe care îl identifică în mod direct cu Raed Arafat.
În urma protestelor, presărate cu elemente de violență de stradă, președintele Traian Băsescu îi cere premierului Emil Boc să retragă proiectul de lege.
Mai târziu, Emil Boc își depune mandatul și demisionează din funcția de prim-ministru, iar interimatul este asigurat de Cătălin Predoiu.
În aceeași zi, Traian Băsescu îl desemnează pe Mihai Răzvan Ungureanu să formeze noul guvern.
Acesta este demis după doar câteva luni de o moțiune de cenzură, în urma căreia Victor Ponta devine noul prim-ministru al României.
Adrian Năstase este condamnat la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității”.
Decizia definitivă și irevocabilă îl împinge pe Năstase la un gest extrem: acesta încearcă să se sinucidă prin împușcare, în timp ce poliția îl așteaptă în fața casei.
Tumultul anului 2012 continuă cu a doua suspendare a președintelui Traian Băsescu de Parlamentul României, intermiatul fiind asigurat de Crin Antonescu.
Suspendarea este urmată, în mod firesc, de un referendum național pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcția de Președinte al României.
Acesta nu întrunește numărul minim total de voturi, fiind astfel invalidat de Curtea Constituțională.
Dincolo de frământările politice, România îi primește cu brațele deschise pe Lady Gaga și Leonard Cohen, în Piața Constituției, și pe cei de la Red Hot Chilli Peppers pe Arena Națională.
Sistemul de învățământ din România primește o nouă clasă obligatorie, și anume pe cea pregătitoare în ciclul primar pentru copiii cu vârstă de 6 ani.
În vara anului 2012, stațiunea Mamaia se transformă în Rio de Janeiro.
Primarul Radu Mazăre organizează prima ediție a Carnavalului de la Mamaia, care debutează cu defilarea carelor alegorice ale celor mai importante cluburi din stațiune.