Bărbatul care ar fi spânzurat un câine de o țeavă de gaze a fost arestat
Articol de Alina Neagu, 5 ianuarie 2020, 18:34
Poliția Capitalei anunță că bărbatul suspectat că a omorât un câine, după ce l-a spânzurat de o țeavă de gaze în sectorul 1, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunii de ucidere a animalelor, cu intenție.
Potrivit unor surse, bărbatul de 44 de ani este recidivist.
El a mai fost condamnat pentru mai multe furturi.
Polițiștii l-au prins după ce au fost analizate imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă.
În imagini, bărbatul apare însoţit de căţelul care mai târziu a fost găsit omorât.