Creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Ajunul Crăciunului!
Articol de , 6 ianuarie 2020, 10:10
Creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc astăzi, Ajunul Nașterii lui Iisus Hristos. În această zi, credincioșii țin post negru până la apariția primei stele pe cer.
Tradiția respectării postului negru „până când apare prima stea pe cer” este legată de legenda Stelei de la Betleem, care prevestește nașterea lui Iisus Hristos.
Se obișnuiește ca primul fel de mâncare, după încheierea postului, să fie coliva, un aliment făcut din grâu fiert, îndulcit cu miere sau fructe.
Odată cu Crăciunul, pentru creștinii ortodocși de rit vechi încep cele două săptămâni ale sărbătorilor de iarnă, Sviatki, care se vor încheia la data de 19 ianuarie. Atunci Biserica Ortodoxă Rusă sărbătorește Botezul Domnului sau Boboteaza.