Fumul de la incendiile australiene a ajuns în Chile și Argentina
Articol de bucurestifm, 7 ianuarie 2020, 10:41
Fumul provenit de la giganticele incendii care fac ravagii în Australia a ajuns în Chile și Argentina, după ce a parcurs peste 12.000 km deasupra Pacificului, au anunțat serviciile meteorologice ale celor două țări din America de Sud.
Luni dimineaţă, „soarele a fost marcat de tonuri roşiatice din cauza unui nor de fum provenit de la incendiile australiene”, a declarat pentru AFP Patricio Urra, un responsabil de la Institutul de Meteorologie chilian. Norul de fum se află la o altitudine de 6.000 de metri și nu se anunţă niciun fenomen meteorologic care l-ar putea face să coboare spre suprafața pământului, a explicat el.
În același timp, Serviciul Meteorologic Național al Argentinei (SMN) a difuzat imagini din satelit care arată norul de fum „purtat de sistemele frontale care se deplasează de la vest la est”. „Ce consecințe ar putea avea acesta?” Niciuna cu adevărat importantă, doar un apus și soare ceva mai roșiatic”, a declarat SMN pe Twitter.
Compania de meteorologie Metsul, un reper în acest domeniu din regiune, a indicat că fumul ar putea ajunge și la Rio Grande do Sul, cel mai sudic stat al Braziliei.
Din luna septembrie a anului trecut, Australia este grav afectată de incendii uriașe care au făcut 24 de morți și au devastat o suprafaţă aproape echivalentă cu insula Irlandei.