Consul onorific al Serbiei, implicat într-un incident pe Șoseaua Pipera!
Articol de Sabina Lapadatescu, 18 ianuarie 2020, 15:40
Un consul onorific al Serbiei a fost implicat într-un incident în Capitală.
Noaptea trecută, Brigada Rutieră a făcut controale pe Șoseaua Pipera.
Una dintre mașini nu a oprit la semnalele polițiștilor, astfel că a început urmărirea în trafic. În încercarea de a scăpa de poliție, șoferul a acroșat mașina Brigăzii Rutiere.
În urma impactului, o agentă a fost rănită ușor.
Într-un final, polițiștii au reușit să-l prindă pe șofer.
Atât el, cât și ceilalți trei pasageri au fost reținuți.
”La ora 00:30, în zona Pipera, agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire faţă de un conducător auto. Acesta a refuzat să oprească şi şi-a continuat deplasarea pe Şos. Pipera. S-a procedat la urmărirea acestuia, poliţiştii solicitând sprijinul colegilor din zonă . Un echipaj aflat în traseul conducătorului auto a efectuat semnal de oprire autovehiculul, însă acesta nu a oprit şi a lovit autospeciala de poliţie. S-a continuat urmarirea autovehiculul, a fost oprit, iar conducătorul auto şi ocupanţii au imobilizaţi”, anunţă Poliţia Capitalei.
Mașina era condusă de un cetățean străin, în vârstă de 42 de ani. Surse din anchetă afirmă că este vorba despre un consul onorific al Serbiei şi că acesta ar avea cetăţenie elveţiană.
Bărbatul consumase alcool înainte să se urce la volan, dar nu într-o cantitate atât de mare încât să fie infracțiune. Polițiștii au deschis totuși un dosar penal.