Alina Eremia lansează clipul piesei „Aripi de Vis”
Articol de , 23 ianuarie 2020, 19:31
Alina Eremia începe anul în forță cu lansarea videoclipului piesei „Aripi de Vis” – o poveste despre iubire și regrete.
Artista a povestit: „Dacă ar fi să găsesc un cuvânt care să cuprindă mesajul piesei, acesta ar fi <<regret>>. De cele mai multe ori, nu apreciem persoana iubită atunci când este prezentă în viața noastra si vrem să dăm timpul înapoi când e prea târziu. M-am implicat mult în tot ce ține de acest proiect, am pus mult suflet și sper să fie pe placul oamenilor! <<Aripi de Vis>> este o piesă specială din mai multe motive. Este scrisă de mine, împreună cu Marco și Seba, doi dintre songwriterii și producătorii mei preferați cu care am chimie în studio, iar scenariul are la bază un concept personal, pe care l-am dezvoltat împreună cu NGM Creative, Bogdan Păun si Alexandru Mureșan.”
Link YouTube:
https://www.youtube.com/watch?v=8X9NQOkSTW0&feature=youtu.be
Cu un vizual puternic, o poveste emoționantă și sinceră, Alina Eremia reușește, din nou, să se reinventeze și să aducă o latură nouă a personalității sale în prim-plan. Melodia are o forță uriașă și reușește, prin vizualul puternic și prin expresivitatea artistei, să evidențieze sentimentele care au stat la baza acestei povești.