Bărbat audiat la Poliţia Metrou după o altercaţie într-o garnitură de tren
Articol de bucurestifm, 23 ianuarie 2020, 16:54
Un bărbat este audiat la sediul Poliţiei Metrou, după ce a fost surprins având la vedere un obiect tăietor, posibil briceag.
„La ora 13.50 a fost sesizat, prin apel la 112, că într-o garnitură de metrou a avut loc o altercaţie verbală între doi bărbaţi, unul dintre ei având la vedere un obiect tăietor, posibil briceag. Bărbatul a fost imobilizat şi în prezent este audiat la sediul Poliţiei Metrou. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Nicio persoană nu a suferit vreo vătămare”, precizează Poliţia Capitalei.