Ascultă Radio București FM Live

Consolidarea imobilelor cu bulină roșie, chiar se poate !

Consolidarea imobilelor cu bulină roșie, chiar se poate !
Foto: Foto: Mircea Apostolescu

Articol de Mircea Apostolescu, 8 februarie 2020, 14:06

Când actualul primar general al Capitalei a început să vorbească despre consolidarea clădirilor cu risc seismic, cele înscrise în clasa întâi de risc seismic (RS1), ca despre una dintre prioritățile administrației sale, am privit cu scepticism aceste declarații.
Toți primarii Capitalei au făcut astfel de declarații, apoi nu au reușit să consolideze mai nici o clădire, mi-am spus.
Mai apoi, am fost tot sceptic și atunci când Gabriela Firea a înființat Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic și Compania Municipală de Consolidări. Am crezut care vor fi niște structuri parazitare, care nu vor face decât să apese și mai mult asupra bugetului Primăriei Capitalei.
Acum, însă, Compania de Consolidări a intrat în peste 200 de clădiri, adică mai bine de jumătate dintre cele 349 de imobile expertizate și încadrate în RS1. Iar anul acesta se va interveni în toate imobilele cu bulină roșie.
Unele vor intra în consolidare, altele vor fi puse în siguranță, până la începerea consolidării.
În nu mai puțin de 179 de clădiri cu bulină roșie au fost, deja, executate lucrările de punere în siguranță și intervenții de urgență, au fost finalizate documentele tehnice și au început lucrările de consolidare.
O clădire ar fi fost chiar finalizată și recepționată, în timp record, după doar 9 luni de lucrări, iar în cazul altor șase imobile au fost finalizate lucrările de consolidare și se lucrează, în prezent, la finisaje.
Aru mai fost întocmite expertizele tehnice pentru încă 46 de clădiri aflate în RS1. Iar, în cazul altor 38 de imobile cu bulină roșie, Primăria Capitalei i-a consiliat și, apoi, autorizat pe proprietari pentru a demara consolidarea prin propriile forțe, conform datelor oferite de către Municipalitate.
Pentru anul acesta, primarul general al Capitalei Gabriela Firea a propus, prin proiectul de buget, alocarea a 45 de milioane de euro pentru continuarea programului de Consolidări.
Pentru a înțelege mai bine lucrurile, Compania Municipală de Consolidări efectuează mai multe tipuri de lucrări. Astfel este vorba despre punerea în siguranță a unor clădiri cu bulină roșie, fază premergătoare consolidării.
Aceste operațiuni de punere în siguranță se fac la toate imobilele ce urmează a fi consolidate, dar și la clădirile pericol public pentru care documentația necesară pentru consolidare nu este încă finalizată, pentru a evita prăbușirea acestora.
După punerea în siguranță, urmează, în majoritatea cazurilor consolidarea propriu-zisă. Consolidarea este urmată de lucrările de arhitectură interioare și exterioare.
Acestea sunt necesare pentru punerea în valoare a imobilului consolidat, prin restaurarea fațadei, a elementelor de arhitectură interioară, scări monumentale, elemente decorative, spre exemplu, dar și pentru refuncționalizarea imobilului.

Tot Compania de Consolidări efectuează și lucrări de consolidare și restaurare, precum cele de la Curtea Voievodală din Centrul Istoric, dar construiește și corpuri noi la instituții spitalicești din subordinea Primăriei Capitalei, precum Spitalul Cantacuzino.
O clădire reprezentativă pentru activitatea Companiei Municipale de Consolidări este cea de pe Strada Franceză Nr 30 care este deja finalizată.
De ce este reprezentativă ? Pentru că, În cazul acestei clădiri, au fost executate atât lucrări de consolidare, cât și lucrări de restaurare a fațadei.
În acest moment, la clădirea de pe strada Franceză Nr 30 au fost finalizate atât lucrările de rezistență cât și cele de arhitectură, adică restaurarea fațadei.
A fost montată învelitoarea, sau, pe înțelesul tuturor tabla de pe acoperiș și tâmplăria exterioară. Se mai fac ultimele retușuri la partea de finisaje interioare.
Acum, când clădirea din vecinătatea Bisericii „Sfântul Dumitru” este finalizată și au fost date jos mash-urile, imaginea este spectaculoasă. Casa apare în toată strălucirea ei și nu poți să nu o privești, atunci când intri în Centrul Istoric pe lângă Muzeul Național de Istorie a României (MNIR).
Pentru a ajunge, însă, la această imagine spectaculoasă, cei de la Compania Municipală de Consolidări au derulat lucrări grele și laborioase. Totul a început cu evacuarea gunoiului din clădire, care umpluse subsolul boltit și ajungea până la etajul întâi.

Muntele de gunoi, care se strânsese acolo timp de zeci de ani, era atât de dens, întărit, de parcă ar fi fost concasat cu un rulou-compresor, una dintre acele mașini grele, care au în loc de roți rulouri mari de tablă groasă, pe care le vedem la asfaltările de drumuri.
Pentru că spațiul nu era suficient pentru introducerea unui utilaj, excavator, și nici nu se puteau folosi picamerele, care ar fi produs vibrații, ce ar fi putut duce la prăbușirea clădirii și a altora din vecinătate, muncitorii au spart manual gunoiul, cu târnăcopul, și l-au cărat afară din clădire cu gălețile și roabele.
După evacuarea muntelui de gunoi concasat, au demarat lucrările de consolidare. Consolidarea unei clădiri începe, întotdeauna de la subsol. De aceea, cei neavizați pot avea impresia că pe șantierul respectiv nu se întâmplă nimic, în timp ce muncitorii desfășoară cele mai importante și periculoase lucrări.
Astfel, muncitorii de la Consolidări au săpat, manual, până la fundația casei. Apoi, au turnat, tot manual, piloți de susținere și o centură de beton armat.
Spațiile extrem de înguste nu permit, de multe ori, folosirea utilajelor, a pompelor, pentru turnarea betonului. Așa că muncitorii toarnă acei piloți de susținere „la linguriță”, cum zic ei. Pe această nouă fundație se va sprijini, de acum înainte, imobilul.
De la această nouă fundație, au pornit cu turnarea diafragmelor de beton armat, care „îmbracă” și susțin vechile ziduri de cărămidă.
Între etaje, au fost turnate planșee noi, din beton armat, care le înlocuiesc pe cele vechi din lemn.
Această nouă structură de rezistență este, în sine, o operă de artă. Armăturile sunt confecționate din fier-beton chiar pe șantier, așa cum am văzut în clădirea de pe strada Franceză Nr 30.
Asta pentru că aceste armături au forme și dimensiuni  specifice. Ele nu pot fi confecționate în altă parte sau cumpărate de-a gata și doar puse în operă.
Pe strada Franceză, muncitorii confecționau, spre exemplu, armături pentru o scară în spirală. Treptele aveau o formă specifică, mai înguste spre centru și mai late spre exteriorul spiralei. Uneori chiar fiecare treaptă avea o altă dimensiune.
A fost refăcută ei structura acoperișului, înainte de a fi montată tabla cea nouă. Nici montajul tablei nu este lucru ușor. Nu mulți sunt muncitorii care pot monta tabla pe lucarne, asta cum sunt cele de la acoperișul acestei clădiri.
În paralel, s-au desfășurat lucrările la fațada clădirii. Aici, este vorba despre o adevărată restaurare, care necesită o adevărată artă.
Ornamentele deteriorate de timp și de timpuri, adică de trecerea vremii și de intemperii, au fost demontate de pe fațada clădirii.
Ele au fost duse la atelierul ipsosarilor, care le-au curățat și le-au restaurat. După ornamentele găsite pe fațadă au fost create matrițe de ipsos pentru a fi replicate. Un matrițele de ipsos, au fost turnate din praf de piatră noi elemente ornamentale, pentru a le înlocui pe cele vechi care lipseau.
Noile ornamente vor fi mai rezistente decât cele vechi, care au ținut vreo sută și ceva de ani, pentru că, spre deosebire de cele din urmă, cele noi sunt armate cu fier, mi-au explicat meșterii ipsosari.
Multă muncă și migală presupun și lucrări de amenajări interioare, refacerea elementelor de arhitectură interioară, precum scările monumentale sau nu, și a celor ornamentale, tavane casetate, coloane etc.
Spre exemplu, la imobilul de pe strada Franceză Nr 30 am văzut cum muncitorii curățau fiecare cărămidă dintr-o boltă în parte, curățau rosturile de mortarul vechi și mucegăit, aplicau, apoi, un mortar nou și o vopsea specială pentru a proteja cărămizile vechi și a păstra aspectul original al bolților și pereților de cărămidă. Acum, acele bolți arată pur și simplu spectaculos.
Iată, așadar, că, deși este cu mult mai greu să consolidezi o clădire veche decât să ridici una nouă, consolidarea merge, se poate face!
Nu numai câteva nu este imposibil, dar lucrările se desfășoară cu celeritate, iar rezultatele sunt uimitoare.
Clădirile își recapătă frumusețea originală, dând un alt aspect întregii zone, iar valoarea lor crește exponențial, după consolidare!
Medicii specialişti cu practică independentă: Casele judeţene au efectuat plăţi parţiale şi în unele judeţe cu întârziere
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 20:57

Medicii specialişti cu practică independentă: Casele judeţene au efectuat plăţi parţiale şi în unele judeţe cu întârziere

Casele judeţene de sănătate au autorizat şi efectuat plăţi parţiale şi în unele judeţe cu întârziere pentru serviciile medicale pe luna...

Medicii specialişti cu practică independentă: Casele judeţene au efectuat plăţi parţiale şi în unele judeţe cu întârziere
Vot cu urna mobilă în spitalele bucureştene, duminică
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:44

Vot cu urna mobilă în spitalele bucureştene, duminică

Reprezentanţii mai multor spitale au declarat pentru AGERPRES că pentru votul de duminică la alegerile prezidenţiale au fost înregistrate cereri...

Vot cu urna mobilă în spitalele bucureştene, duminică
De10xRomânia cu Răzvan Petre și Răzvan Țirea, manager Radio Brașov FM
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:41

De10xRomânia cu Răzvan Petre și Răzvan Țirea, manager Radio Brașov FM

În 12 decembrie va avea loc o nouă ediție Battle of the Bands la Bușteni. Vineri, 22 noiembrie, în ediția de colecție De10xRomânia, invitatul...

De10xRomânia cu Răzvan Petre și Răzvan Țirea, manager Radio Brașov FM
Repetiții pentru Parada Militară Națională, la București
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:30

Repetiții pentru Parada Militară Națională, la București

Aproximativ 2.500 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații,...

Repetiții pentru Parada Militară Națională, la București
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:25

Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”

Expoziţia „Cele mai frumoase tradiţii”, care explorează bogăţia obiceiurilor şi a valorilor spirituale transmise de-a lungul...

Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:48

România şi Bulgaria ar putea adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025

România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne...

România şi Bulgaria ar putea adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:43

DSU: 20 de localităţi din ţară – afectate de fenomenele hidrometeorologice din ultimele 24 de ore

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis vineri dimineaţa că 20 de localităţi din 13 judeţe – Alba, Braşov, Caraş-Severin,...

DSU: 20 de localităţi din ţară – afectate de fenomenele hidrometeorologice din ultimele 24 de ore
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:35

CNAS a publicat condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave

Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul...

CNAS a publicat condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave