Gabi Georgescu, chitarist Trupa E.M.I.L.: ”Trebuie să crești formația, ca pe un copil”
Articol de , 12 februarie 2020, 12:28
Trupa E.M.I.L. împlinește 20 de ani de carieră, iar la ceas aniversar matinalii Marius și Alex l-au invitat pe Gabi Georgescu, chitaristul trupei, să povestească despre secretele succesului în muzică și care sunt planurile băieților pentru următorii mulți ani.
„Curentul muzical punk-rock nu prea există în România. Noi avem niște influențe. Acum 20 de ani, pe care îi împlinim în februarie, jucându-ne cu diverse titulaturi am zis că trebuie să fie ceva simplu, pe care lumea să îl țină minte”, povestește Gabi Georgescu.
Dacă vrei să afli ce înseamnă E.M.I.L, cine este cea de-a doua voce a trupei, cum își imaginează Gabi Georgescu trupa dacă aceasta ar fi un om, ce fac membrii trupei atunci când nu sunt în activitate cu E.M.I.L., în ce formula vor cânta la concertul aniversar, vezi VIDEO!
Chitaristul trupei spune: ”Avem un concert aniversar pe 20.02.2020, la Expirat. La acesta vom cânta integral primul album. Dar, vreau să anunț, în premieră la voi, este că acest event este sold out, dar, pentru că în cursul nopții am primit foarte multe mesaje de la oameni care cereau bilete, am vorbit între noi și ne-am decis ca pe 22 februarie să ne mutăm în B52 și să mai facem un second show.”
Gabi menționează: ”Am schimbat stilul. Nu mai cântăm ceea ce cantam în anii 2000. A fost un pop-punk cu tot felul de influențe. Cred că dragostea pentru a face muzică ne-a ținut 20 de ani. Noi am cam schimbat în anii ăștia 2 sau 3 generații în fața scenei. Cred că atunci când faci formație nu te gândești că vrei să câștigi bani. Trebuie să crești formația, ca pe un copil.”