Parc în Prelungirea Ghencea!
Articol de Mircea Apostolescu, 14 februarie 2020, 11:21
Consilierii municipali au adoptat, astăzi, o hotărâre prin care, primarul general Gabriela Firea, este împuternicit să solicite Guvernului trecerea în domeniul public al Municipiului București a mai multor loturi de teren din zona Prelungirea Ghencea, pentru amenajarea unui parc.
Primăria Capitalei vrea să construiască un parc, în Prelungirea Ghencea, în locul serelor ce au aparținut IAS Bragadiru Horticola 1 Mai.
În acest sens, consilierii municipali l-au împuternicit pe primarul general să înceapă demersurile pentru obținerea acestor terenuri care se află în administrarea Agenției Domeniilor Statului.