Ziua Dragobetelui la Casa Artelor „Dinu Lipatti”
Articol de , 19 februarie 2020, 12:51 / actualizat: 14 martie 2022, 13:47
Sâmbătă 22 februarie 2020, între orele 18:00-21:00, la Casa Artelor „Dinu Lipatti” se sărbătoareste dragostea în stil românesc, de Ziua Dragobetelui.
În tradiția românească, Dragobetele este divinitatea iubirii, asemenea lui Cupidon din mitologia romană sau Eros din mitologia greacă. Numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, Dragobetele este un zeu tânăr al dacilor, fiul Babei Dochia, protectorul păsărilor, sărbătorit la data de 24 februarie în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Transilvania, fiind un simbol al fertilității și al renașterii.
Seara dedicată iubirii va începe de la orele 18:00, în Curtea și în Saloanele Casei Lipatti, unde are loc Expoziția specială intitulată „Dragobetele, un simbol românesc al iubirii”, dar și pe cele permanente „Dinu Lipatti – viața și opera”, „Familia Lipatti și prietenii”. Veți avea ocazia să ascultați Înregistrări celebre din repertoriul marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti, iar în Salonul de Muzică va fi proiectat filmul de colecție „Primăvara bobocilor”, cel de-al treilea film al seriei „Bobocilor”, realizat în 1985, în regia lui Mircea Moldovan, după scenariul scriitorului Petre Sălcudeanu.
De la orele 19:30, în Salonul de Muzică, va avea loc Recitalul Extraordinar de muzică românească de dragoste, susținut de cântăreața și actrița Irina Sârbu, pianistul Puiu Pascu și contrabasistul Ciprian Parghel, cu piese celebre din repertoriul Mariei Tănase și alte bijuterii muzicale românești.
În funcție de repertoriul pe care îl abordează, Irina Sârbu își modelează vocea cu un timbru aparte, ușor de recunoscut, conducându-și imaginația improvizatorică în numeroase direcții, fiecare spectaculoasă în felul ei. A concertat atât în țară cât și în străinătate, la New York, Washington, Paris, Atena, Madrid, Viena, Venetia, Bruxelles, Praga, Lisabona, Stockholm, Ierusalim, Milano.
Pianistul Puiu Pascu este un virtuoz al claviaturii, un maestru al improvizației, un compozitor inspirat, un artist în perioada de vârf a carierei, a cărui prezență asigură succesul oricărui Recital. Frenezia și plăcerea cu care cântă, armoniile, ritmurile complexe și complicate, originalitatea abordării pieselor și arderea intensă în procesul interpretativ-creator îl transformă pe Puiu Pascu într-un artist – unicat în pesiajul jazz-istic românesc.
Absolvent al secției de jazz în cadrul Conservatorului Regal din Bruxelles, Ciprian Parghel a colaborat cu artiști de mare reputație internațională precum Archie Shepp, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, Paolo Radoni și de nenumărate ori, în formula de trio-familie, „Anca Parghel și fii”. Este apreciat ca fiind cel mai valoros contrabasist al generației sale, dovedind, la fiecare concert atât măiestria și controlul absolut asupra instrumentului cât și o inspirație muzicală de excepție.
Conceptul evenimentului aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti”.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.