Avertizări de vânt puternic în toată țara
Articol de Alina Neagu, 22 februarie 2020, 15:14
Vântul se intensifică în următoarele zile!
Mai întâi va fi afectată zona de munte, însă de duminică seară, vântul va sufla cu putere în cea mai mare parte a țării, inclusiv în Capitală.
Bucureștiul și mai multe județe se vor afla sub atenționare cod galben de vânt puternic de duminică, de la ora 18.00, până luni, la aceeași oră.
Rafalele vor depăși 55 de km/h.
De duminică, de la ora 20.00 până luni, la ora 18.00, la munte va fi cod portocaliu de vânt, cu rafale de peste 110-130 de km/h.