Peste 5.000 de elevi sunt afectati de suspendarea cursurilor din cauza gripei
Articol de bucurestifm, 26 februarie 2020, 16:50
Suspendarea parţială sau integrală a cursurilor în mai multe unităţi de învăţământ din ţară din cauza gripei afectează, în prezent, 5.495 elevi, a anunţat, miercuri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării precizează că această cifră nu reprezintă numărul copiilor bolnavi.
Cursurile sunt suspendate parţial sau integral în Bucureşti şi în 20 judeţe.
Sunt suspendate parţial cursurile în Hunedoara, Mureş, Arad, Alba, Bistriţa, Năsăud, Galaţi, Ilfov, Iaşi, Cluj, Ialomiţa, Sălaj, Buzău, Sibiu, Dâmboviţa, Vâlcea, Bucureşti, Constanţa, Braşov, Timiş, Suceava.
Sunt închise total câte o unitate de învăţământ din Alba, Sibiu, Dâmboviţa.