FRF a decis suspendarea tuturor competiţiilor fotbalistice pe teritoriul României
Articol de bucurestifm, 12 martie 2020, 16:05
Federaţia Română de Fotbal a decis suspendarea tuturor competiţiilor fotbalistice pe teritoriul României până la 31 martie având în vedere deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă privind pericolul epidemic pe care-l reprezintă virusul COVID-19.
„…Aşadar, meciurile din Liga I, Liga a II-a, Liga a III-a, Liga I feminin, Liga a II-a feminin, Liga a III-a feminin, Liga I Futsal, Liga a II-a Futsal şi competiţiile de la nivel judeţean vor fi amânate până pe 31 martie. În funcţie de evoluţia situaţiei la nivel naţional prezenta hotărâre poate suporta modificări. Decizia vine după ce în urmă cu două zile FRF a decis să suspende toate competiţiile de copii şi juniori, iar miercuri, 11 martie, s-a amânat şi turneul final al Cupei României la futsal”, anunţă FRF pe site-ul său oficial.
Federaţia Română de Fotbal consideră că este datoare să protejeze familia fotbalului românesc şi să participe activ la măsurile pe care Guvernul României şi autorităţile internaţionale le recomandă pentru protejarea sănătăţii publice. Astfel, în urma unei şedinţe ce a avut loc astăzi la Casa Fotbalului şi a consultărilor avute cu membrii afiliaţi, conducerea FRF, printr-un Comitet de Urgenţă, a decis să suspende toate competiţiile de fotbal, masculin şi feminin, precum şi de futsal, organizate în România.
Chiar dacă meciurile s-ar disputa cu porţile închise, FRF consideră ca fiind un risc ridicat deplasarea echipelor şi a personalului de specialitate.
De asemenea, participarea tricolorilor U16 la turneul de dezvoltare din Bosnia-Herţegovina a fost anulată, la fel ca şi meciurile de pregătire ale selecţionatei Under 18 cu Finlanda ce trebuiau să aibă loc la Buftea. Ambele acţiuni urmau să se desfăşoare în luna martie.